marți, 31 martie 2015

Ce ne aduce împlinirea?

Încă din primii ani ai vieții noastre visam să ajungem cineva. Unii visam la o carieră strălucită de medic, pompier, pilot, soldat, preot, inventator, mecanic sau ne doream foarte mult să avem o familie frumoasă, o viaţă trăită în armonie cu soţul sau soţia şi cu mulţi copii . Ne făceam planuri mărețe, visam cu ochii deschiși și vorbeam despre viitorul nostru. Spuneam cu mândrie tuturor celor care ne întrebau ce vrem să fim. Erau visuri frumoase, colorate şi cu multe amănunte despre familia pe care o vom întemeia, sau modul în care realizările noastre profesionale şi faptele noastre măreţe vor schimba lumea. Eram dezinvolți, lipsiți de orice griji, aveam timp să visăm cu de-a amănuntul totul și unoeri încercam să facem ceea ce consoderam noi că presupune acea profesie pe care doream să o urmăm. Nu căutam modele, eram doar noi cu visurile noastre.

Dar anii au trecut, ca norii grei pe şesuri. Copilăria a rămas în urmă, am pornit la drum doar cu dorințele. Ne-am strecurat în viață încercând să ne găsim și noi un loc. Credeam că o să fie ușor. Nu eram pregătiți să fim dezamăgiți. Astfel Dumnezeu a îngăduit pentru unii dintre noi și suferința și încercări de tot felul, dar nu ca să ne pedepsească, ci pentru a ne căli și pentru a nu ne îndepărta de El. Pentru a rămâne pe calea ce dreaptă, alături de Dumnezeu. El avea planuri mai bune pentru noi. Dar ce greu era să înțelegem atunci acest lucru...

Astăzi societatea promovează ideea că a fi realizat înseamnă doar să ai bani, să ai putere, să ai mașini scumpe, case luxoase, să deții funcții importante, să fii un mare anteprenor sau politician de succes, să fii căsătorit cu o persoană din înalta societate, cu mare avere.

Din rândul acestor oameni se aleg și modelele pentru tinerii de azi. Imaginea lor intens promovată se întipărește în subconștientul copiilor, al tinerilor, al oamenilor. Sistemul valoric spiritual este înlocuit de acest sistem vulgar, care scoate doar urâtul din om.
Sunt considerați realizați doar cei care care au putere financiară sau politică, despre care se vorbeşte mult şi elogios. Iar cei săraci, care duc o viață modestă, care muncesc din greu să-și întrețină familia, care știu ce înseamnă sacrificiu și greutatea fiecărei zile sunt considerați nerealizați.

Noi, creștini fiind, creați după chipul lui Dumnezeu, știm că în sfinţenie găsim sensul ultim şi deplin al existenţei noastre.Așa cum frumos spunea un părinte „Sfinţenia este împlinirea umanului”.
Nu bogăția, nu averile cu bunurile de lux, nici statutul social, sau funcțiile mărețe ne definesc ca ființă umană împlinită. Fără Dumnezeu toate acestea pălesc. Dorul omului după Dumnezeu nu poate fi alinat cu nimic, cu atât mai puțin cu bogăția. Fără Dumnezeu nu dobândim Duhul Sfânt, iar cel ce nu-l dobândește este un om care a eșuat în această lume. A eşuat în ceea ce priveşte atingerea scopului vieţii sale. Consumăm mult timp şi energie pentru a ne crea o imagine şi un „paradis” aici pe pământ. Omul de azi este avid de experienţe emoţionale şi de un trai mereu mai bun, este preocupat de calitatea vieţii, de sănătate, de lucruri lumești și dacă se poate să le obțină imediat. Uită de suflet.

Omul sfințește locul

Astăzi tindem să lăudăm și să apreciem țările care au o infrastructură dezvoltată, o administrație bună a orașelor, a satelor și a celorlalte instituții de stat, sau sunt puternic industrializate, puternice din punct de vedere economic.
Dar oare aceste lucruri dau valoare unei țări și a unui popor? Ele sunt cele care fac o țară să fie
frumoasă și plăcută?

Valoarea unei țări este dată de valoarea oamenilor ei. Și nu invers, deoarece nu oamenii unei ţări există de dragul acelei ţări, ci ţara trebuie să existe de dragul oamenilor din ea. Iisus Hristos nu a venit să mântuiască șosele, clădiri sau diviziuni administrative, ci a venit să mântuiască oameni. Căci ce folos au oamenii cei răi, care l-au alungat pe Dumnezeu din sufletele lor, de la ţara lor cea mare și frumoasă?  
Omul sfințește locul! Dumnezeu a ales colțul lumii unde a trebuit să ne naștem, depinde doar de noi dacă acel loc va fi Rai pentru noi sau doar o vale a suferinței.  

sâmbătă, 28 martie 2015

Viata, un dar

Nu este suficient sa respiram, trebuie sa simtim cu adevarat viata.
Nu avem certitudinea zilei de maine, nu stim ce ne pregateste secunda urmatoare. Timpul este de nepretuit. 
In orice clipa se poate intampla ceva bun. Sau mai putin bun.
Oameni care intra in sufletul nostru. Sau oameni care se indeparteaza de sufletul nostru.
Oameni de care ne indepartam noi. Relatii care se destrama sau povesti care se nasc.
Zile lungi intunecate sau zile senine cu soare.
Momente in care simti ca nu mai putem si singurul gand este sa renuntam sau momente in care urcam pe cele mai inalte culmi ale fericirii.
Aceasta este viata. Ea trebuie traita si savurata ca si cum ar fi cel mai mare dar care ni s-a dat si nu ca si o povara.
Viata este darul lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie sa o traim intr-un mod placut Lui. Savarsind fapte bune, care ne vor umple "traistuta" cu care ne vom prezenta la Judecata de apoi si care ne vor ajuta sa ne invrednicim de viata vesnica, primind astfel plata pentru pretuirea timpului, pentru viata noastra intru Hristos.

Iubiti! Simtiti! Traiti!
Ganditi pozitiv!
Munciti in fiecare zi pentru visele voastre.
Profitati de fiecare clipsa.
Nu renuntati niciodata, chiar daca greutati va intamina la fiecare pas.
Cu siguranta veti gasi zeci de motive sa luptati, sa iubiti, sa zambiti, sa fiti buni.

Viata este un dar extraordinar, pretuiti-l, bucurati-va de el, si profitati de acest dar, facandu-va timp pentru lucrurile care conteaza cu adevarat. 

Iubiti viata asa cum este, blanda, naravasa, surprinzatoare.


miercuri, 18 martie 2015

Mergi mai departe. Nu ești singur.

Trecem uneori prin momente în care simțim că am ajuns la capătul puterilor, că nu putem să mai continuăm, că am obosit, că umerii noștri nu mai pot duce atâtea greutăți, că totul devine din ce în ce mai greu, că soarele nu mai răsare în viața noastră și că este mai ușor să renunțăm. Momente în care preferăm să ne retragem în singurătate, să ne izolăm și să ne lăsăm cuprinși de lacrimi și gânduri, copleșiți de durere, dezamăgiri și regrete.
Toate aceste momente prin care trecem la un momentdat fiecare dintre noi, ne ajută la modelarea noastră ca oameni. Devenim ceea ce trebuie să fim. Suntem mai puternici, mai hotărâți, mai ambițioși, mai curajoși, mai înțelegători. Toate încercările prin care trecem au rolul de a ne aduce mai aproape de Dumnezeu.
De aceea nu există sfaturi sau rețete perfecte care să te ajute să le depășești sau să le eviți. Există doar credință, nădejde și speranță că va fi bine că le vei depăși pe toate cu ajutorul lui Dumnezeu, că vei devenii mai puternic.
Există doar atitudine și cum dorim să depășim obstacolele, există curaj și detașarea în fața lucrurilor care nu depind de noi.
Există doar gândul că orice s-ar întâmpla, oricât de mult ai suferi, oricât de mulți oameni te-ar trăda și te-ar minți, oricâte încercări ți-ar fi destinate, Dumnezeu este cu tine pentru a te călăuzi în direcția corectă.
Nu există teamă că ne putem pierde, rătăci atâta timp cât mergem pe drumul nostru alături de Dumnezeu.
Nu există frică, există doar credință că El știe mai bine ce este bine pentru noi, că El ne-a pregătit ceva deosebit, El nu ne lasă niciodată, iar crucea pe care ne-o dă o putem duce.

Să avem încredere în iubirea pe care ne-o poartă.
Să ne ștergem lacrimile.
Să ne scuturăm de praf.
Să lăsăm în urmă nefericirea, temerile, grijile și să-L lăsăm să ne călăuzească prin momentele dificile și încercări. 

            

joi, 12 martie 2015

Timpul face minuni

Timpul lucrează asupra noastră și a sufletelor nostre. Însă nu timpul este cel care produce schimbări. Noi prin ceea ce facem, prin acțiunea gândurilor, prin faptele noastre putem schimba lucrurile. Fiecare treaptă pe care o urcăm ne poate aduce mai aprope de maturizare, de iubire, de fericire - scopurile fiecăruia. Fiecare lecție pe care o învățăm și o aplicăm ne ajută să ne transformăm în oameni minunați.

Dacă azi putem să zâmbim, să vedem frumusețea din jurul nostru, să gândim pozitiv, să avem sufletul curat și plin de iubire, dacă putem răspândi binele în jurul nostru, dacă putem oferi o mângâiere, o mână caldă, dacă putem să fim mai buni decât ieri și să iubim mai mult, atunci putem spune că timpul a lucrat pentru noi.

Dacă ziua de azi ne oferă curaj, perspective noi și puterea de a visa, dacă ziua de mâine o privim cu încredere și ne trezește speranță și iubire, dacă prezentul este tot ceea ce contează pentru noi și îl trăim cu adevărat, simțind bucuria de a fi copiii lui Dumnezeu, simțind plăcerea de a fi călători prin această lume, atunci am învățat puterea și miracolul trecerii vieții

În viața noastră nu trebuie să existe banalitate, rutină, simplitate, lucruri mai puțin importante, trebuie să existe doar bucuria fiecărui moment. Să ne bucurăm de fiecare bucățică desprinsă din timp, să-l prețuim și să-l facem de neuitat.

Bucură-te om minunat, timpul a făcut minuni cu sufletul tău.

Apropie-ți

 Apropie-ți oamenii care te fac fericit, oamenii care rămân mereu lângă tine indiferent de situație, care te fac să te simți bine și care nu te trădează cu prima ocazie. Persoane speciale care îți transformă gândurile în optimism și întrebările în răspunsuri. Cărora le poți împărtași orice fără temeri și care te pot înțelege.

Apropie-ți faptele și lucrurile care te fac să te simți un om frumos, special, altruist, care te pot defini pe tine ca om și care lucrează cu îndemânare asupra minții și a spiritului tău.

Apropie-ți momentele și locurile care aduc îți aduc fericire, liniște sufletească, pace și armonie, daruri de neprețuit. Momentele care te-au cucerit prin profunzimea și emoția lor și care încă te farmecă prin povrștile și lecțiile lor.

Apropie-ți vorbele de fapte, promisiunile de împliniri, visele de realizări, orice eșec într-o lecție din care să tragi învățăturile necesare.
  
Apropie-ți emoțiile și sentimentele care te definesc, care te conturează și te readuc la viață, care te colorează și te fac să zâmbești , care te încurajează și te îndeamnă la succes. 

Apropie-ți sufletul de sufletele celor din jur și lasă-le să comunice între ele.


luni, 9 martie 2015

Fiecare zi un dar

Fiecare moment trăit frumos este o amintire eternă.
Fiecare om care intrat în viața mea este o bucurie.
Fiecare zi este o minune. Un dar neprețuit. Vreau să dau șansă fiecărei zile să fie cea mai minunată.
Frumusețea, căldura, răsăritul și apusul, naturalețea sunt doar câteva din minunatele magii ale zilei.
Este nevoie de un suflet mare și inocent ca să o poți simți și trăi. Și de simplitate.
Principala preocupare de zi cu zi trebuie să fie modalitatea prin care ne putem îmbogății spiritual. Cum să înmulțim sentimentele frumoase, cum le dăruim, cum să găsim fericirea și să o păstrăm. Cum să ne apropiem de Dumnezeu și ce vrea El de la noi.
Fiecare clipă ne oferă șansa de a învăța lucruri noi, de a cunoaște oameni și taine, de a ne dezvolta. 
Suntem binecuvântați în fiecare clipă a existenței noastre cu iubirea și grija, cu dăruirea și încrederea lui Dumnezeu, dar de cele mai multe ori omitem să-L punem pe primul plan, uităm să-L primim în sufletul nostru și să-I mulțumim pentru tot ceea ce avem.
Fiecare moment ne dă șansa la vise, la iubire, la viață, la împlinire. Fiecare clipă este o adevărată oază de fericire și trebuie trăită la intensitate. Și clipa aceasta este cea mai potrivită pentru a înțelege că trebuie să fim recunoscători pentru toate și că iubirea noastră este cea mai bună răsplată pentru ele.

Prețuiește fiecare moment!


joi, 5 martie 2015

De astăzi

De astăzi dau frâu liber sentimentelor, emoțiilor și trăirilor. 
De astăzi o să mă bucur ca un copil inocent de fiecare gest, de fiecare cuvânt sau mângâiere, de
zâmbete sincere, de tot ce este menit să-mi întinerească sufletul.
De astăzi vreau să primesc iubirea celor care mă înconjoară și să „profit” ca un egoist de sentimentele lor frumoase pentru a-mi elibera sufletul de tot ce e urât.
De astăzi arunc toate gândurile urâte, tot ce e întunecat în mine, vreau să mă gândesc doar la lucruri frumoase, la momentele speciale care au fost în viața mea și care încă mai sunt.
De astăzi nu mai vreau să trăiesc cu regrete, o să-mi iert  greșelile, defectele, slăbiciunile și o să-mi croiesc un alt drum folosindu-mă de ce am învățat din greșeli.
De astăzi voi trăi cu gândul la un prezent existent și nu cu gândul la trecut.
De astăzi o să mă gândesc la viitor cu speranță, cu încredere, cu detașare, fără teamă.
De astăzi promit să fiu fericit și mulțumit, să simt generozitate și iubire, să-mi trăiesc viața onorabil, simplu și  frumos.
De astăzi vreau să fiu motivul pentru care cineva zâmbește. 
De astăzi vreau să văd doar lumina din viețile celor din jurul meu.
De astăzi mă bucur de minunea vieții și înțeleg că rolul meu în lume este să iert și să iubesc.
De astăzi o să las visele să prindă aripi și să zboare spre o realitate palpabilă.  
De astăzi fac un legământ cu sufletul meu, să dăruiască iubirea fără să aibă nici o așteptare.


 

miercuri, 4 martie 2015

Ce te-a făcut azi fericit?

Viața noastră este alcătuită dinr-un infinit de lucruri mici, mărunte, multe dintre ele neînsemnate în bibiografie, dar absolut toate importante pentru că sunt conținutul viu al vieții noastre. 
Dar știm noi să ne trăim viața? Sau mai degrabă ne trăiește ea pe noi? Știm să ne bucurăm pentru acele lucruri mici? De câte ori am fost recunoscători pentru ele? 

E trist și dureros că nu ne trăim viața bucurându-ne de acele lucruri aparent lipsite de însemnătate, care ne-au fost date de Dumnezeu sprea a ne fi de folos și spre a ne umple viața de culoare, de căldură, de bucurie și care dau sens vieții. 

Ne plângem mereu că nu avem timp, că nici nu știm cum a trecut ziua...ba chiar ne bucurăm că a trecut: „bine că am scăpat și de ziua de azi”. Dar suntem noi conștienti că zilele trec de la noi? Și că poate ceea ce puteam face azi nu o să mai potem niciodată? Știm noi că și mâine o să fim tot aici? 

Timpul este ireversibil și nu are răbdare cu nimeni, odată trecut nu se mai întoarce. Marile bucurii, realizări și lucruri mărețe nu vin în fiecare zi, iar fericirea lor nu ține o veșnicie. 

Bucură-te de tot ce te înconjoară!
Dorește-ți ceea ce ai deja!
Privește mai mult spre cer!
Ascultă-ți sufletul!
Simte parfumul iubirii!
Prețuiește timpul!
Fă din fiecare zi o sărbătoare!
Adu fericirea în viețile celor dragi!
Zâmbește des! 
Trăiește-n pace!
Mulțumești pentru fiecare zi!

Dumnezeu este iubire și iubirea este viață! Viața fără iubire este stearpă.


 



duminică, 1 martie 2015

Unde este iubire, acolo este Dumnezeu

Iubirea este de trei feluri, iubirea trupească, care este plină de microbi spirituali, iubirea lumească, care este de suprafaţă, formală, ipocrită, fără profunzime şi iubirea cea desăvârșită, temeinică, profundă, care te face să renunți la sine, care îți dă aripi și te ridică până la cer. Această iubire este cea adevărată, cea curată, cea scumpă. Ea este fără de moarte, va rămâne pentru totdeauna.

Iubirea desăvârșită ține seamă de Dumnezeu,  ea se varsă dezinteresat, nu ține cont de nimic, nu face deosebire între bun şi rău, între perfect și imperfect, între frumos și urât. Iubești și atât! Nu caută schimbul, „iubesc pentru că mă iubește”, nu așteaptă recompensă, nu așteptă dovezi de iubire.Este o iubire necondiționată.
Spunea Stendha că „Dragostea e unica pasiune care se plăteşte cu o monedă fabricată de ea însăşi.”

Iubirea despre care vorbim îți dă puterea de a ierta, a suferi, a fi alături de persoana iubită nu doar la bine ci și la greu, în încercări și bucurii.  Nu spune niciodată „nu vreau” sau „nu pot” ci spune cu convingere „împreună vom reuși”, pentru că dragostea nu înseamnă unul singur, dragostea înseamnă doi. Ea îți dă forța să-i faci viața frumoasă celui pe care îl iubești, să-i fii sprijin și alinare.
Dragostea spune „Te iubesc pentru ceea ce ești dincolo dincolo de orice imperfecțiune! ”

Această dragoste izvorăște dintr-o inimă curată, sinceră și frumoasă. 






sâmbătă, 28 februarie 2015

Viata e plina de fumusețe - trăiește-o!

 Viața trebuie trăită așa cum este! Și cu bune și cu rele... Prețuind fiecare clipă pe care o avem și mulțumind totdeauna pentru toate lui Dumnezeu. Când spunem viaţă, afirmăm toate elementele şi însuşirile existenţei, adică: realitate, echilibru şi armonie; raţiune, libertate şi creaţie. Fiinţa noastră trebuie să se aplece asupra vieţii. 
Viaţa este taină nepătrunsă. De aceea, ea nu se analizează, nu se exprimă în vorbe, ci se trăieşte pur şi simplu. Acela care trăieşte cu adevărat ştie ce este viaţa. O viață fară Dumnezeu este anostă și adesea insuportabilă.
Credința în Dumnezeu și recunoașterea iubirii Lui față de om dau sens vieții umane. Viața cea adevărta își are obârșia în izvorul vieții, în Dumnezeu. Cel ce se rupe de Dumnezeu este în esență mort, chiar de pare viu.
Viața reală se află dincolo de stricăciune și moarte. Omul este stricăcios și muritor, pe când Dumnezeu nestricăcios și fără de moarte.
   
Bucură-te de viața pe care o ai pentru că ți-a dat-o Dumnezeu fără să o ceri și ți se va lua fără să fii întrebat!
  

 

joi, 26 februarie 2015

Prieteni puțini dar buni

Iubește-i pe toți dar fă-ți prieteni puțini, în zilele noastre doar în Dumnezeu poți să-ți pui nădejdea și încrederea, numai El te poate păzi, El nu o să te lase niciodată singur. Alege-ți prietenii din rândul celor cu frică de Dumnezeu, evlavioși, nu oricui poți să spui tainele tale, un prieten adevărat o să te înțeleagă și o să-ți fie sprijin, un prieten fals o să profite de încrederea ta ca să te rănească. Nu trebuie să ai mulți prieteni, dar ei trebuie să fie nenumărați. 

Nu te întrista când cineva ţi se împotriveşte ori se ridiã asupra ta; cel care astãzi este cu tine, mâine se poate ridica împotriva ta, aşa sunt oamenii, schimbãtori precum vântul. Dar tu pune-ţi nãdejdea în Dumnezeu, El va rãspunde în locul tãu fãcând ce este mai bine pentru tine. 
Domnul Iisus Hristos a fost batjocorit de oameni în lumea aceasta fiind pãrãsit în mijlocul celor mai grele chinuri. El a fost chinuit şi batjocorit pentru ca omul sã fie rãscumpãrat din pãcatul neascultãrii. El a avut duşmani şi oameni care îi doreau rãul, tu ai vrea sã ai numai prieteni şi binefãcãtori? Cum vrei sã primeşti cununa îndelungii rãbdãri dacã nu ai ieşit biruitor din toate încercãrile?

Sã nu pui niciodatã preţ nici pe prieteni şi nici pe duşmani, în tot ceea ce faci trebuie sã ai grijã ca Dumnezeu sã rãmânã în preajma ta; pãstreazã-ţi cugetul curat şi El te va apãra pretutindeni cãci rãutatea omeneascã nu poate sã vateme pe cel care crede în Domnul. Dacã te vei obişnui sã taci şi sã rabzi, Dumnezeu va fi lângã tine, deci lasã-te în voia Lui şi vei primi ajutor dându-te pildã de smerenie tuturor.

Trebuie să fii pașnic și să împaci pe toată lumea.  Omul care este paşnic este mai de folos decât cel care este învãţat. Omul care este rãu la suflet lasã calea bunã mergând cãtre rãu fiindcã iubeşte nelegiuirea mai mult. Omul care este paşnic şi curat vede numai drumul cel bun, cãci având pace lãuntricã va urma numai calea binelui.

luni, 23 februarie 2015

Nu putem gusta din bucuriile raiului, fără a sorbi din cupa amară a încercărilor.

Tot ceea ce vine de la Dumnezeu vine în ajutorul nostru. Cu fiecare necaz, tristețe, eșec sau lacrimă vărsată El se apropie mai mult de noi. Noi, oamenii suntem asemenea oțelului, care pentru lua forma dorită este trecut prin foc, lovit puternic cu ciocanul și băgat în apă rece ca să fie puternic și rezistent. Atunci când suntem loviți de ciocanul vieții trebuie să ne rugăm cu credință lui Dumnezeu să nu ne lase până când nu vom reuși să luăm forma pe care o așteaptă de la noi. Să nu ne arunce la grămada de fier vechi a sufletelor.

Dumnezeu ne trece prin focul suferinței pentru a ne purifica sufletului. Totul face parte din procesul de catharsis. Dacă nu am trece prin durere nu am ști să prețuim bucuria. Dacă nu am avea eșecuri nu am ști să ne bucurăm de împliniri. Dacă nu ar fi și nori în viața noastră nu am ști să apreciem razele soarelui. Necazurile ne fac mai puternici, ne ridică la un nivel mai înalt. Lacrimile ne curăță sufletul, ne ajută să vedem mai bine. Doar așa reușim să vedem ce este cu adevărat important în această lume, ce este bine pentru noi. Încercările fac parte din constituția fiecăruia dintre noi. Bucuriile și necazurile se împletesc. Nu putem gusta din bucuriile raiului, fără a sorbi din cupa amară a încercărilor.

Drumul sau calea spre desăvârșire trece în mod obligatoriu prin proba ispitelor, a încercărilor sau necazurilor fără de voie, a suferințelor trupești și sufletești. 
În astfel de momente trebuie să ne întrebăm ce vrea Dumnezeu să ne spună? Ce trebuie să învățăm din acea experiență? Unde am greșit? Ce simțim? Ce avem de iertat, de iubit?  Ce vrea Dumnezeu de la noi?

Suferințele care sunt înțelese și purtate duhovnicește, cu speranță în ajutorul lui Dumnezeu și cu smerenie se transformă în izvorul unor bucurii îanlte și mântuitoare. După cum și bucuriile prezente, dacă nu sunt trăite în profunzimea lor și curat, vor deveni cauza suferințelor și durerilor viitoare.






duminică, 22 februarie 2015

Împrăștiați dragostea peste tot

Împrăștiați dragostea peste tot pe unde mergeți. Începeți cu familia voastră, cu copiii, cu soția sau soțul, cu părinții și frații voștri. Răspândiți dragostea în jurul vostru și nu lăsaţi pe nimeni să plece de la voi fără să se simtă mai fericiți. Un om valorează atât cât iubește. Fiți expresia vie a bunătății lui Dumnezeu, bunătate pe chipul vostru, bunătate în ochii voștri, bunătate în zâmbetul vostru, bunătate în inima voastră, bunătate în vorba voastră, bunătate în primirea caldă, bunătate în tot ceea ce faceți. Fiți buni chiar și cu vrășmașii voștri. Iertați-i. Sufletele vostre, dar și ale celor pe care îi iertați se vor simți ușurate. Cea mai mare minune este să iubești pe toată lumea. Nu întoarceți spatele nimănui. Nimeni nu este atât de rău încât să nu merite iubirea voastră. Toți oamenii au ceva bun în ei, trebuie doar descoperit. Cunoaște-i povestea și o să înțelegi. Tot ce există este bun și orice cădere aduce ceva folositor la lumină. Toate lucrurile din lume sunt bune, întrebuințarea lor uneori este greșită. În ochii voștri este soare când iubești. În sufletul celor care nu iubesc este beznă. Nu vă lăsați dominați de prejudecăți și concepții.  Fiți îngăduitori,rușinea și critica nu schimbă niciodată o persoană. Lumea are nevoie de dragoste. Renunțați la orgolii care nu duc la nimic bun, trăiți în liniște. Fiți în pace cu voi și veți obține pace cu toți ceilalți. 

Dumnezeu ne-a creeat pentru a fi fericiții și pentru a se întâlni cu noi într-o poveste de iubire. Iar ca să ajungi la fericire nu ai nevoie de hartă, ci de prezență, de tine.
Căutați simplitatea în tot ceea ce faceți, simplitatea este condiția principală a frumuseții morale, este esența sublimului. Fiți recunoscătorori pentru tot ceea ce aveți și nu uitați să împărțiți și cu ceilalți, unde dai Dumnezeu înmulțește.  

Trăiți adevărul, bucuria și iubirea.

sâmbătă, 21 februarie 2015

Iubirea cel mai nobil sentiment

Este un sentiment deosebit să știi că ești iubit. Dar cel mai puternic sentiment și trăirea cea mai profundă o simți atunci când iubiești. Până la urmă poți să fii și cel mai iubit dintre pământeni dacă tu ai sufletul paralizat și plin de neghină, ne fiind capabil să ofere iubire și să o răsplătească, nu o să fii fericit niciodată. Să iubești și să fii iubit, este cel mai frumos lucru care ni se poate întâmpla. Să-ți găsești sufletul pereche. Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Două suflete care atunci când se întâlnesc formează doar unul. Şi din acel moment depind pentru totdeauna unul de celălalt. Dacă prin călătoria lor prin această lume o jumătate ar ajunge să se separe de cealaltă, să rupă jurământul care le leagă, cele două suflete s-ar stinge de îndată. Unul nu-şi poate continua călătoria fără celălalt.
Chiar dacă se spune că nimic nu durează la nesfărșit, cred cu tărie că pentru cei care se iubesc, iubirea continuă și după ce ei părăsesc această lume.
 
Iubirea are un gust minunat, ca să o primești trebuie să o oferi.

Si nu uita, țelul iubirii nu este să obţii ceea ce doreşti, ci să faci ceva spre binele celui pe care îl iubeşti.

Visele trăite în doi alcătuiesc cele mai frumoase amintiri!