miercuri, 31 mai 2017

Oboseala sufletului

Ne naştem odihniţi dar ne stingem de oboseală. Oboseala îşi face cuib în suflet şi se citeşte pe feţele şi-n ochii noştri. Existenţa ne extenuează şi nu reuşim să mai trăim viaţa cum se cuvine. Oboseala este stigătul sufletului, un SOS prin care cere să-l găsim pe Dumnezeu. Să căutăm liniştea odihnitoare în dragostea Lui şi să ne îndepărtăm de păcate şi de frământările cotidiene. Căci sufletul nu de odihnă fizică are nevoie, nu prin ea se reface ci prin rugăciune, iubire şi pace.

„Veniți la Mine toți cei osteniți și Eu vă voi odihni pe voi” Matei 11, 28

sâmbătă, 27 mai 2017

Dacă ar fi să aleg un loc

Locul cel mai frumos în care am fost? În inima ta!
Locul unde am văzut mirifica creație a întregului univers? În ochii tăi!
Locul unde m-aș întoarce oricând? În brațele tale!
Locul care mi-a rămas marcat? Acolo unde mi-ai dat ultimul sărut!
Locul unde am urcat pe cele mai înalte culmi ale pasiunii? Pe buzele tale!
Locul unde mă pot rătăci ușor? Printre amintirile cu tine!
Locul unde am găsit cele mai prețioase perle? În străfundul profunzimii tale!
Locul pe care vreau să-l țin ocupat doar pentru mine? Cel pe care l-am ocupat în viața ta...


Toate locurile sunt marcate cu iubire.

vineri, 26 mai 2017

Nimic la schimb


Când cerşeşti atenţie nu poţi spune că iubeşti. Iubirea nu are aşteptări, nu pretinde, nu se mânie şi nu este egoistă. Iubirea aşteaptă, se jertfeşte şi se înalţă fără să primească nimic în schimb. Iubirea pură, curată se hrăneşte doar cu ceea ce oferă şi nu cu plăceri, cu dependenţă, cu satisfacţia nevoilor emoţionale sau trupeşti.

Nu aştept să îmi vorbeşti dacă nu simţi;
Nu aştept să faci nimic din ce nu vrei;
Nu aştept să vii dacă nu simţi chemarea;
Nu aştept să îmi asculţi tăcerea dacă nu o înţelegi;
Nu aştept să mă primeşti dacă nu ai sufletul deschis spre mine;
Nu aștept să vibrăm împreună dacă suntem pe frecvențe diferite.


Nu aştept nimic şi nu pentru că sunt indiferent... ci pentru că aşa am învăţat să înţeleg iubirea.

miercuri, 24 mai 2017

Adu-ți aminte

Te simți sărac? Adu-ți aminte că alții nu au nimic în astă lume,
Te simți singur? Adu-ți aminte că alții au fost abandonați și nu au avut niciodată pe nimeni,
Te simți neacceptat? Adu-ți aminte de cei mulți care au pătimit crunt pentru crezul lor,
Te simți împovărat? Adu-ți aminte de blândețea lui Dumnezeu,
Te simți trist? Adu-ți aminte că ești fiu al luminii, dezleagă-te de necurat,
Te simți bolnav? Adu-ți aminte de cei care suferă-n spitale fără nicio speranță.
Te simți trădat? Adu-ți aminte că însuși Mântuitorul a fost vândut pentru o mână de bani.

Oricum te-ai simți azi și orice ai avea, nu uita să iubești, să ierți și să mai bun. Adu-ți aminte că acolo sus e un Tată, cere-i ajutorul, pe nimeni nu a lăsat la greu. Iar dacă azi te încearcă, înseamnă că te pregătește pentru ceva important, nu-L dezamăgi! Fii bun și binele își va face casă în sufletul și viața ta. Iubește și vei trăi fără regrete, iartă și vei trăi în pace. Asculă-ți conștiința și nu impulsurile de moment, este vocea lui Dumnezeu.

duminică, 21 mai 2017

Între tine și El

Omul bun este vorbit mereu de gurile rele. Lasă-i să vorbească, îţi vezi doar de viața ta.
Dacă alegi să fii diferit vei fi privit ca oaia neagră a societății. Mulțumește-te să rămâi doar pe placul lui Dumnezeu!
Când ierți pe cei ce îți greșesc, unii te pot considera naiv. Iartă, să nu-ți pese ce spun ei!
Dacă muncești cinsit nu înseamnă că o să te îmbogățești, dar poți să ai ceva mai de preț decât orice bogație. Conștiința curată și onoarea!
Să laşi de la tine, în multe situaţii eşti mai câştigat decât să-ţi faci dreptate. Fereşte-te de ceartă, nimic bun nu-ţi poate aduce!
Unii te vor descuraja, nu pentru că nu cred în puterea ta, ci pentru că se tem că vei reuși. Tu-ți știi drumul tău, nu ai nevoie de încurajarea lor!

vineri, 19 mai 2017

Virtute spirituală

Răbdare, răbdare, răbdare. Trebuie să ne luăm doza zilnică de răbdare. Mai multă sau mai puţină, după nevoie, după putinţă. Rabdare cu oamenii, răbdare cu noi, răbdare pentru toate. Pe unii să-i înţelegem, pe alţii să-i aşteptăm sau să-i acceptăm. Pe unii să-i iubim, pe alţii să-i uităm. Pe unii să ni-i apropiem, pe alţii să-i îndepărtăm. Răbdare să ne cunoştem pe noi. Răbdare în fapte bune, răbdare în suferinţă.   

joi, 18 mai 2017

Nu cu piciorul atingi culmile cele mai înalte


Cu timpul am învăţat că cea mai dureroasă rană stă ascunsă sub piele şi locul unde te poţi pierde cel mai uşor este în ochii lumii. Am înţeles că a iubi este o călătorie pe care alegi sau nu să o faci în fiecare zi şi că singurul bagaj de care ai nevoie este o inimă curată şi sinceră.  Cu timpul am mai învăţat că trebuie să caut în mine ceea ce vreau să găsesc în cei din jurul meu. 



duminică, 14 mai 2017

Doamne

Când drumul a fost greu, tot la Tine am ajuns Doamne,
Când am facut un pas spre Tine, Doamne, Tu ai facut doi spre mine,
Când toți m-au uitat, numai în Tine am găsit Doamne alinare,
Când am rămas fără putere, doar Tu m-ai întărit Doamne,
Când nu am avut nimic, mi-ai dat dragostea Ta și atunci, Doamne am fost cel mai bogat,
Când strigam de durere, doar Tu m-ai auzi Doamne,
Când nori s-au adunat peste viața mea, Doamne, Tu mi-ai trimis un curcubeu.

Mulțumesc, Doamne!


sâmbătă, 13 mai 2017

Ce e dorul?


Ce e dorul?
Parte din mine, efectul iubirii,
Trăirea ce mă răscolește.

Ce e dorul?
Ancora ce nu permite să mă înstrăinez de ce mi-e drag,
Slăbiciunea ce mă face mai uman.

Ce e dorul?
Apa vitală ce-mi adapă sentimentele,
Strigătul iubirii, chemarea sufletului.

Ce e dorul?
Creația inimii exprimată prin bătăi,
Gândul ce face să mă simt viu.

Ce e dorul?
Farmec și un crâmpei de speranță ce arde neîncetat.

miercuri, 10 mai 2017

Mulțumire


Te-ai trezit și azi? Ce minune!
Ai mers la serviciu? Ce reușită!
Ai zâmbit? Ce frumusețe!
Cei dragi sunt lângă tine? Ce împlinire!
Iubești? Ce fericire!
Ai prieteni ? Ce bogăție!   

Fii mulțumit și mulțumitor pentru toate și toate-ți vor fi de folos!

duminică, 7 mai 2017

Copilăria


Când spui copilărie, spui bucurie,
Spui dragoste curată și suflet neîntinat.
Când spui copilărie, spui elan,
Spui năzuință și visuri necurmate.
Când spui copilărie, spui puritate,
Spui nesfârșite jocuri, chicote și zâmbete.
Când spui copilărie spui intensitate,
Spui dulce armonie, basme și prietenii sincere.
Când spui copilărie, spui spirit diafan,
Spui colț de Rai în care ai vrea mereu să te întorci.
Când spui copilărie, spui nevinovăție,
Spui cântec, poezie și Înger, Îngerașul meu.
Când spui copilărie, spui floare deschisă luminii,
Când spui copilărie, spui la simplitate și frumusețe.