Timpul lucrează asupra noastră și a sufletelor nostre. Însă nu timpul este cel care produce schimbări. Noi prin ceea ce facem, prin acțiunea gândurilor, prin faptele noastre putem schimba lucrurile. Fiecare treaptă pe care o urcăm ne poate aduce mai aprope de maturizare, de iubire, de fericire - scopurile fiecăruia. Fiecare lecție pe care o învățăm și o aplicăm ne ajută să ne transformăm în oameni minunați.
Dacă azi putem să zâmbim, să vedem frumusețea din jurul nostru, să gândim pozitiv, să avem sufletul curat și plin de iubire, dacă putem răspândi binele în jurul nostru, dacă putem oferi o mângâiere, o mână caldă, dacă putem să fim mai buni decât ieri și să iubim mai mult, atunci putem spune că timpul a lucrat pentru noi.
Dacă ziua de azi ne oferă curaj, perspective noi și puterea de a visa, dacă ziua de mâine o privim cu încredere și ne trezește speranță și iubire, dacă prezentul este tot ceea ce contează pentru noi și îl trăim cu adevărat, simțind bucuria de a fi copiii lui Dumnezeu, simțind plăcerea de a fi călători prin această lume, atunci am învățat puterea și miracolul trecerii vieții
În viața noastră nu trebuie să existe banalitate, rutină, simplitate, lucruri mai puțin importante, trebuie să existe doar bucuria fiecărui moment. Să ne bucurăm de fiecare bucățică desprinsă din timp, să-l prețuim și să-l facem de neuitat.
Bucură-te om minunat, timpul a făcut minuni cu sufletul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu