De vorbă cu sufletul

Am învățat să ascult. Îmi ascult sulfetul care îmi vorbește neîncetat. De multe ori îmi pune întrebări la care nu știu să îi răspund. Alteori îmi cere să-l las să vorbească cu alte suflete. Uneori îl ascult cum petrece cu alte suflete. Sunt și momente în care mă ceartă.
Mereu mă îndrumă bine.
Vibrează uneori la atingeri sau cuvinte alese. Cântă foarte frumos când este fericit.
Îmi doresc să-l fac să vorbească mai mult și de durerile lui.
Mă sperie dacă tace.

Dorul de Dumnezeu

Mă cunoști cu adevărat?

Nu mă privi raportându-te la ceea ce ești tu.

Nu trage concluzii după câteva cuvinte pe care le rostesc.

Nu îmi evalua faptele fără să îmi cunoști adevăratele intenții.

Nu mă judeca după greșelile din trecut pentru că nu știi motivele care au dus la înfăptuirea lor.

Nu îmi analiza inteligența și maturitatea fără să îmi cunoști experiențele de viață.

Nu mă privi prin ochii altora, fă-ți propria părere fără să fii influențat de altcineva.

Dacă vrei să știi cine sunt cu adevărat descoperă-mi visurile, trecutul și universul.

Descoperă-mi slăbiciunile și cât pot fi de puternic când sunt la pământ. Cum râd atunci când aș putea să plâng și cum mă lupt cu neputințele mele.

Descoperă-mi temerile și cum sunt supus eșecului în ciudat tuturor eforturilor depuse.

Descoperă cât dăruiesc și cât primesc înapoi.

Descoperă cât greșesc și câte regrete adun.

Acaparaţi de lumea virtuală

Un paradox al zilelor noastre, ne ascundem în spatele unor măşti, dar ne expunem toată viaţa online pe siturile de socializare, nu putem face nimic fără să împărtăşim „prietenilor”. Nu ne mai apropiem fizic sau emoţional de o persoana dar suntem legaţi online. Ştim tot ce postează, admirăm sau invidiem, dar nu ştim ce se poartă în suflet. Mai nouă nu ne mai uităm în ochii celuilalt, ne uităm pe „peretele” lui. În permanent conectaţi cu lumea virtuală, deconectaţi de la tot ce este în jur. Prea „ocupaţi” să oferim din timpul nostru lucrurilor care contează cu adevărat. Experienţele virtuale vor fi amintirile viitoare.    

Lumea mea se întinde până în sufeltul tău! 

S-a mai dus un an ca norii grei pe șesuri

Să Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru anul care a trecut și pentru tot ce ne-a oferit, pentru cele bune și pentru cele mai puțin bune. Pentru sănătatea ce ne-a dăruit-o, dar și pentru zilele când am fost bolnavi, pentru pacea și clipele liniștite, dar și pentru zilele de ispite și tulburare. Pentru dragostea ce am primit-o, dar și pentru zilele când am fost alungați, loviți sau jigniți. Pentru cei care încă sunt lângă noi pe drumul acestei vieți, dar și pentru cei pe care Dumnezeu a ales să-i îndepărteze. Pentru zâmbete, dar și pentru lacrimi. Pentru reușite, dar și pentru eșecuri. Pentru fiecare cădere și pentru momentele în care te-ai ridicat pe propriile picioare.

Toate sunt rânduite de El pentru binele fiecăruia dintre noi, chiar dacă de multe ori considerăm că am fost nedreptăți sau rugăciunea nu ne-a fost ascultată după cum ne-am fi dorit noi. Așadar, să Îi mulțumim și pentru faptul că nu ne-a împlinit anumite cereri știind că sunt vătămătoare pentru sufletul sau trupul nostru, ocrotindu-ne, astfel, prin Pronia Sa cea atotștiutoare.