Klaus Iohannis - un președinte cu bun simț pentru România

Dragilor, aș vrea să vă împărtășesc câteva gânduri legate de alegerile de ieri și de noul președine al României. În primul rând am remarcat și eu ca și Laurențiu Dumitru că discuțiile în contradictoriu despe cei doi candidați la președinția României au dus adesea la certuri printr-un limbaj agresiv, chiar și printre creștini.

A discuta cu patimă, susținându-ți cu tărie argumentele și jignindu-l pe celălalt este un păcat, o atitudine neplăcută înaintea lui Dumnezeu. Creștinul ar trebui să aibă blândețea și smerenia ca virtuți de bază, ca atitudini firești în relație cu toți oamenii. Creștinul este un „Hristos” în lume, lăsând pe Dumnezeu să lucreze în mod iubitor prin el față de întreaga omenire. Când argumentele noastre devin mai importante decât omul în față căruia vorbim, atunci ar trebuie să ne oprim.

Adevărul trebuie susținut, dar dacă vedem că omul din fața noastră nu-l acceptă, atunci ne retragem cu blândețe, și-l lăsăm să perceapă consistența adevărului susținut de noi tocmai din blândețea și smerenia noastră.

De aceea v-aș ruga, dacă vreți să vă exprimați gândurile prin comentarii la acest articol, s-o faceți ca și cum L-ați avea pe Dumnezeu lângă voi, și ca și cum persoana căreia îi scrieți este cel mai iubit om din viața voastră.

Alegerile s-au încheiat și Dumnezeu a ales sau a îngăduit la conducerea țării pe Klaus Iohannis. Realitatea, o conlucrare a voii lui Dumnezeu cu voia oamenilor, este cel mai bun răspuns a lui Dumnezeu la rugăciunile, gândurile și năzuințele noastre. Acesta este răspunsul lui Dumnezeu în istoria României, astăzi 17 noiembrie 2014. Ce va mai fi în viitor, vom vedea. Sperăm ca președintele nou ales să fie de folos neamului nostru și să conducă cu iubire țara.

Românii n-ar trebui să fie supărați pentru că cei doi oameni pe care i-au votat sunt astăzi ambii la conducerea țării: unul este președinte, altul este prim-ministru. Prin urmare, cei 55% din români care l-au votat pe domnul Iohannis sunt reprezentați de candidatul lor ca președinte, iar cei 45% care l-au votat pe domnul Ponta sunt reprezentați de candidatul lor ca prim-ministru. Prin urmare, e ca și cum ne-am fi ales și prim-ministrul prin vot. Tot ce rămâne este ca ambii să colaboreze și să-și lupte pentru binele neamului, pentru mântuirea lui.

L-am votat în turul întâi pe domnul Klaus Iohannis dar am fost oarecum dezamăgit de el în cele două întâlniri televizate. Totuși am observat un lucru care m-a bucurat: deși cunoștințele legislative al domnului Klaus Iohannis erau mai slabe, totuși am apreciat bunul său simț, lipsa lui de aroganță și agresivitate. Și mă gândeam: „După principiile lumești, domnul Ponta a câștigat cele două întâlniri, dar după felul în care vede Dumnezeu lucrurile sunt sigur că El apreciază mai mult o atitudine blândă și rezervată decât ună semeață și atotsuficientă.”

L-am votat și în turul 2 deși nu eram așa de încântat. Totuși mă bucur când văd cum Dumnezeu smerește pe cei mândri și îi înalță pe cei smeriți, confirmând permanent în istorie cuvintele Sale din Evanghelie. Domnul Victor Ponta, vineri seara la Antena3, vorbea de consilierii pe care și-i va alege când va ajunge președinte. Se vorbea peste tot de șansele foarte mari pe care le are actualul prim-ministru pentru a câștiga alegerile și foarte puțini mai credeau într-o răsturnare de situație.

”Nu nădăjduiți spre boieri, spre fiii oamenilor”, zice psalmistul, căci ajutorul de la oameni este slab și neputincios. Frâiele istoriei sunt în mâinile lui Dumnezeu, indiferent cât de mult rău vor oamenii să facă.

Acum ceva timp domnii Victor Ponta și Crin Antonescu sărbătoreau o mare victorie a USL pe Arena Națională și domnul Crin Antonescu se și vedea probabil președinte al României. Mișcările politice l-au scos din schemă (sau poate o decizie personală?) și domnul Victor Ponta a crezut că tot capitalul de încredere al populației va fi redirecționat către el, și deja se vedea președinte. Dumnezeu a arătat în mod minunat că vorba românului, postul de președinte: „nu-i pentru cine se pregătește ci pentru cine se nimerește”, defapt pentru cine rânduiește Dumnezeu. Când doi se bat al treilea câștigă.

Domnul Ponta a jucat necinstit în această campanie electorală, vrând puterea cu orice preț. A dat ordonanța de urgență prin care se permitea migrarea politicienilor dintr-un partid în altul, pentru a-i câștiga pe primari și a-și asigura susținerea în organizarea alegerilor, deși exista deja o lege care interzicea acest lucru. A mărit alocațiile de stat pentru persoanele cu venituri mici pentru a-i îndupleca să-l voteze. A alocat fonduri bugetare pentru biserici, chiar în miezul campaniei electorale, cu scopul de a politiza instituția Bisericii în înteres de imagine. A limitat drastic numărul secțiilor de votare în străinătate pentru a limita numărul de votanți, căci diaspora nu îi era favorabilă. Toate aceste măsuri menite să-i aducă victoria i s-au întors împotrivă.

Cred că nu întâmplător în duminica alegerilor s-a citit în biserici pilda samarineanului milostiv în care un om căzut între tâlhari nu este ajutat de cei de un neam cu el, adică de preot și de levit ci de un samarinean, adică de un străin. Tot un ”străin” vine la conducerea țării noastre, și sperăm ca lucrurile să se schimbe, măcar în parte. Dealungul istoriei neamul nostru românesc a avut drept conducători și oameni de alt neam și de altă credință, și lucrurile au mers bine.

Dealtfel și Preafericitul Daniel a accentuat ieri la vecernie acest aspect:

„În istoria poporului român, ca răspuns la rugăciunile sale pentru a dobândi libertatea şi unitatea naţională, adesea Dumnezeu a lucrat chiar şi prin oameni străini de neamul nostru. De pildă, România Mare s-a realizat mai ales şi prin conducători ai României ca regele Ferdinand şi regina Maria, care nu aveau deloc sânge românesc în venele lor. Când Dumnezeu voieşte ca să se ridice şi să ajute un popor, lucrează prin cine voieşte El, când voieşte şi cum voieşte, ca noi să învăţăm că nu numai cei de un neam cu noi sau rude apropiate pot să ne ajute, ci, adesea, chiar şi oameni străini de neamul nostru, dar care îl iubesc şi vor să îl ajute."

Nu știu dacă domnul Klaus Iohannis va fi sau nu un președinte bun, dar un mare câștig pentru clasa noastră politică, este bunul lui simț și blândețea. Nu are un duh agresiv, nu se bucură să-și atace adversarii și acționează blând și adesea în retragere în fața scrâșinilor din dinți ale adversarului. Cred că românii care l-au votat au apreciat aceste calități.

Prin venirea lui la conducerea țării și prin felul lui de a fi, cred că va încuraja și alți oameni cu bun simț să intre în politică, pentru că e necesar ca elitele țării, persoanele bine pregătite profesional, cu o viziune profundă asupra lucrurilor și buni creștini să ajungă să conducă țara.

Pe final vă încurajez să vă rugați în continuare pentru conducerea țării noastre, așa cum ne îndeamnă Biserica în fiecare Sfântă Liturghie. Sunt sigur că Dumnezeu ne ascultă și ne răspunde la toate năzuințele noastre. Dar cu răbdare și tact.

Să ne rugăm pentru noul nostru președinte, dar și pentru primul ministru, la fel și pentru membrii Guvernului și ai Parlamentului și pentru toți mai marii orașelor și ai satelor.

Doamne ajută!

(Claudiu Balan)

http://ortodoxiatinerilor.ro/politica-romaniei/20721-klaus-iohannis-presedinte-bun-simt-romania

Fă-ți timp …

”Fa-ti timp sa traiesti – este secretul succesului.
Fa-ti timp sa gandesti – este sursa puterii.
Fa-ti timp sa te joci – este secretul tineretii.
Fa-ti timp sa citesti – este temelia priceperii.
Fa-ti timp pentru prietenie – este sursa fericirii.
Fa-ti timp sa razi – iti va usura povara vietii.
Fa-ti timp sa visezi – iti va invata sufletul sa zboare.
Fa-ti timp pentru Dumnezeu – este singura investitie durabila a vietii.”

Omul simplu

Astăzi nu ai voie să …

Astăzi nu ai voie să fii trist. Să fii deprimat. Să te gândești la ceea ce ai fi putut face.
Astăzi nu ai voie să renunți. Să abandonezi. Să te ascunzi în spatele eșecurilor.
Astăzi nu ai voie să-ți pui măști. Să te folosești de scuze. Să găsești motive pentru care nu ai reușit în ceea ce ți-ai propus.
Astăzi nu ai voie să te simți diferit. Incert. Lipsit de curaj.
Astăzi nu ai voie să spui „ nu pot ”, „ nu știu” „ e prea târziu”, „ sunt obosit”, „ voi încerca mâine”.
Astăzi nu ai voie să renunți la speranță și încredere, la prezent și la oportunități, la clipa de față și la provocările care o însoțesc.
Astăzi nu ai voie să nu fii tu. Să alegi ceea ce este mai ușor. Să iei în brațe trecutul și să-ți plângi visele neîmplinite.
Astăzi nu ai voie să-ți deplângi alegerile care ți-au modelat viața. Să încetezi să mergi. Să eziți. Să-ți fie teamă.
Astăzi nu ai voie să te simți umilit, simplu, sărac, nelalocul lui.
Astăzi nu ai voie să greșești. Să uiți ceea ce ești. Cine ești. De unde vii. Ce poți face.
Astăzi nu ai voie să gândești negativist. Deplasat. Să fii cuprins de îndoieli și frământări.
Astăzi nu ai voie să privești spre cer și să nu vezi răsăritul. Apusul. Promisiunea Tatălui Ceresc. Magia universului. Frumusețea vieții. Spectacolul naturii.
Astăzi nu ai voie să tergiversezi lucrurile. Să amâni visele. Să-ți abandonezi principiile. Să te lamentezi.
Astăzi nu ai voie să eșuezi. Să nu crezi în forța ta interioară. În calitățile care vorbesc de la sine despre tine. În sufletul tău frumos, capabil de atât de multe emoții plăcute.
Astăzi nu ai voie să nu iubești. Să nu spui cuvinte plăcute. Să nu te folosești de iertare, generozitate, blândețe și armonie pentru a face bine. Să nu zâmbești și să nu dansezi plin de mulțumire sufletească.
Astăzi nu ai voie să-ți spui minciuni. Neadevăruri care nu fac decât să te arunce în întuneric.
Astăzi nu ai voie decât să strângi în brațe oamenii pe care îi iubești, să te bucuri de prezența lor, să te simți binecuvântat de iubirea lor, să îi respecți și să te respecți simțind doar sentimente frumoase.
Astăzi, și în toate zilele de „ astăzi” care vor urma …

Dragostea soților înlătură orice neputință

Trebuie să fiţi unul pentru celălalt pildă de blândeţe şi nerăutate, de înfrânare, de seninătate, de cinste şi hărnicie, de supunere faţă de voia lui Dumnezeu, de răbdare şi de nădejde. Ajutaţi-vă unul pe celălalt, păziţi-vă unul pe celălalt, fiţi îngăduitori unul cu celălalt, acoperindu-vă unul celuilalt cu dragoste neputinţele. (Sfântul Ioan de Kronstadt)

Fii bun și lucruri bune ți se vor întâmpla

Încheie fiecare zi cu iertare și un gând bun. Nu contează cât de grea este viața ta, mâine este o nouă ocazie să o faci mai bună. Fii bun și lucruri bune ți se vor întâmpla. Emoțiile se împart cu cei din jur. Nu lăsa conflictul interior să te macine. Fii puternic! Cine nu îți înțelege tăcerile nu îți va înțelege niciodată cuvintele. Eu nu îți dau nimic din ceea ce nu ai deja. Ai forța interioară să dai pagina în cartea vieții tale și să scrii frumos, de la capăt, cu alineat. Indiferent ce-ai fi făcut în viață meriți să fii iubit!

Despre dragoste

1. Dragostea este capul, rădăcina, izvorul şi mama tuturor bunurilor…Aceasta este chipul ucenicilor Domnului, trăsătura deosebită a robilor lui Dumnezeu, semnul de recunoaştere al Apostolilor „Intru aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenicii Mei” (Ioan 13,35). In care, spune-mi? Nu în puterea de a învia morţii, de a curăţa leproşii sau de a alunga demonii…, ci „dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35) (Contra anomeilor despre neputinţa de a înţelege pe Dumnezeu) (Omilia 1.1 în PG 48,701-702).

2. Mai ales dragostea ni-i arată pe oamenii sfinţi (Omilia 62.3 la Ioan. P.G. 59,394).

3. Iubirea este un mare învăţător şi poate să-i întoarcă pe oameni de la rătăcire, să le schimbe felul de viaţă, să-i îndrume spre filozofie. Ea poate să facă din pietre oameni (Omilia 33.6 la 1 Corinteni, P.G. 61,284).

4. De obicei, nimic nu hrăneşte mai mult iubirea ca milostenia. Iubirea îşi înalţă ramurile spre înalt. Ea este un izvor mai bun decît cel din rai, neîmpărţindu-se în patru braţe, ci, îndreptîndu-se spre cer, ea naşte fluviul acela care îşi duce apele spre viaţa veşnică (Ioan 4,14); căzînd în aceasta, moartea se stinge precum scînteia în izvor…Aceasta stinge fluviul de foc ca pe o scînteie (Omilia 22.3 la Fapte, P.G. 60,175).

5. Toate lucrurile se supun timpului şi se retrag învechite şi îmbătrînite: şi trupurile înfloritoare şi măreţia clădirilor şi livezile şi grădinile şi toate cele ce se nasc din pămînt. Singură iubirea este la adăpost de această vătămare şi nu numai că nu este ofilită de timpul îndelungat, dar nu este întreruptă nici de moarte (Scrisoarea 63. Către Tranquillinus, P.G. 52,463).

6. Dacă cineva vrea să se rupă de tine, tu să nu te îndepărtezi de el şi nici să nu spui acel cuvînt rece: „Dacă mă va iubi, îl voi iubi şi eu”, fiindcă acestea sînt vorbe diavoleşti, vrednice de micimea sufletească a vameşilor şi pagînilor. Tu însă, care ai fost chemat la o viaţă mai înaltă şi care eşti scris în ceruri, eşti supus unor legi mai mari.

Să nu spui acestea, ci, dacă nu vrea să te iubească, atunci arată-i o dragoste mai mare, ca să-l atragi la tine. Şi mai mare va fi răsplata dacă îl vei cîştiga pe cel care nu vrea să te iubească (Omilia 27.3 la Romani. P.G. 60,647).

7. Ştii cît de mare este puterea dragostei? Hristos, lăsînd la o parte toate minunile pe care urmau să le facă apostolii, a spus: „întru aceasta vor cunoaşte oamenii că sînteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13.35). iar Pavel a spus că dragostea este împlinirea Legii (Rom. 13,10) şi că, dacă lipseşte dragostea (1 Corinteni 13,1-2), harismele nu sînt de nici un folos (1 Corinteni 12,8-l0) (Despre preotie 2.6 în P.G. 48.637).

8. Ce se poate asemăna cu dragostea? Nimic. Ea este rădăcina, izvorul şi mama bunătăţilor, virtute care nu aduce suferinţă, virtute plină de plăcere şi care provoacă multă bucurie celor care o practică cu sinceritate (Scrisoarea 222, RG. 52, 733-734).

9. Despărţirea de un suflet iubit nu este o luptă uşoară, ci una care cere un suflet curajos şi o minte de filozof. Cine ştie să iubească cu adevărat, cine cunoaşte puterea dragostei înţelege aceasta. (Scrisoarea 2.11 către Olimpiada. P.G. 52,568).

10. Dragostea ţi-l arată pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi te învaţă să te bucuri de bucuriile lui ca de al tale şi să suporţi toate necazurile lui ca pe ale tale. Dragostea îi face pe cei mulţi un singur trup şi le transformă sufletele în locaşuri ale Duhului Sfînt, căci nu în cei dezbinaţi, ci în cei uniţi cu sufletul se odihneşte Duhul păcii (Despre dragostea desăvîrsită. 2 in P.G. 56.281).

11. însă iubirea duhovnicească este mai presus decît toate [celelalte prietenii], stăpînind ca o regină peste celelalte, şi are chipul strălucitor, căci nu o naşte nimic pămîntesc ca pe cealaltă: nici împreună vieţuirea, nici binefacerea, nici firea, nici timpul, ci coboară de sus, din cer. Şi de ce te miri dacă nu are nevoie de binefacere ca să dăinuiască, de vreme ce nici de ceva rău nu poate fi zdruncinată?…Nimic, nimic nu este aşa de tare ca legătura Duhului. Cel care a devenit prieten ca să primească o binefacere va fi duşman, iar cel care fiind necontenit în obişnuinţă, cînd obişnuinţa a fost întreruptă, a stins prietenia. Femeia, dacă a avut loc o ceartă, a plecat de la bărbat şi a pus capăt iubirii; fiul, dacă îşi vede tatăl trăind prea mult, se supără. Nimic din acestea nu este în duh [= în dragostea duhovnicească], pentru că nu este desfăcută de nimic din acestea, căci nimic din acestea nu a făcut-o să se nască: nici timpul, nici lungimea drumului [= vieţii], nici suportarea răului, nici ascultarea răului, nici mînia, nici jignirea, nici nimic alt-ceva nu o atinge şi nu poate să o desfacă (Omilia 1,3 la Coloseni, P.G. 62,303).

12. într-adevăr, multe sînt cele care caracterizează creştinismul, dar mai mult decît toate şi mai puternică decît toate este dragostea reciprocă şi pacea…Precum celor care fac un drum lung într-un grup numeros, [Apostolul ne spune]: „Vedeţi să nu rămînă în urmă cineva, căci nu vă cer doar să ajungeţi voi la capătul călătoriei, ci şi să nu-i pierdeţi din ochi pe ceilalţi” (Omilia 31.1 la Evrei, P.G. 63,213).

din “Flori alese din invatatura Sfantului Ioan Gura de Aur”

A comunica inseamna mai mult decat a vorbi.

„A comunica înseamnă mai mult decât a vorbi.
Pentru a comunica într-adevăr, trebuie mai mult decât să ne mișcăm buzele încontinuu.
Comunicarea înseamnă să asculți, să înțelegi, să împărtășești.
Ea implică cuvinte, dar trece dincolo de ele, spre inima !”

„Aceasta este promisiunea mea înaintea Domnului și față de tine!”

"Prin căsătoria cu tine, făgăduiesc să-L cunosc și să-L iubesc pe Dumnezeu și pe tine. Pot învăța să iubesc doar conștientizând dragostea lui Dumnezeu pentru mine. De aceea, promit să-L caut în fiecare zi și să mă deschid iubirii Lui pentru noi.

Promit să nu încetez vreodată să te iubesc mai bine. Promit să fiu îngăduitor cu slăbiciunile tale, sa fiu bun și stăruitor, să mă abțin de la gelozie sau invidie. Promi să nu caut să te controlez, ci să-ți ofer libertatea de care ai nevoie pentru a-ți atinge menirea la care te-a chemat Dumnezeu.
Mă voi strădui să nu fiu nepoliticos ori nesimțitor față de nevoile și dorințele tale. Vreau să fiu blând cu tine, să nu-mi exercit puterea asupra ta și să nu te domin.
Dar cel mai mult imi doresc ca tu să simți prin mine iubirea lui Hristos față de tine.
Promit să încerc cu ajutorul lui Dumnezeu să-ți trec cu vederea greșelile, păcatele, căderile și inconsecvențele, să te iert bucuros și să-mi aduc aminte că și eu te-am dezamăgit și supărat, mult mai adesea decât ai făcut-o tu.

Voi încerca să-ți arăt o dragoste profund îndurerată atunci când suferi sau ai vre-un necaz, o dragoste care răspunde nevoii tale cu o mână întinsă, și nu cu un refuz. Promit să refac și să înobilez, și să nu înjosesc, să disprețuiesc, să dau în vileag sau să critic. Când alții te vor părăsi sau se vor îndepărta, promit să-ți fiu alături până la sfârșit. Făgăduiesc să-ți fiu pe deplin fidel și devotat.

De aceea, fac aceste promisiuni cu cunoștința că trebuie mai întâi de toate să mă încredințez din toată inima Tatălui și Fiului și Sfântului Duh; așa cum sunt și voi fi prin Harul Său.
Aceasta este promisiunea mea înaintea Domnului și față de tine."

(Pr. John Mack, Ghid pentru dobândirea armoniei in familiile ortodoxe, Ed.Sophia)

Fiecare zi este speicală și în fiecare trebuie să se găsească iubirea

Nu lăsa să treacă niciodată o zi fără :

- să mulțumești pentru ceea ce ai
– să zâmbești
– să iubești din tot sufletul
– să ai regrete
– să încercat totul
– să fi profitat de fiecare oportunitate
– să fi iertat fiecare slăbiciune a celor care te-au rănit
– să-ți pui visele pe primul plan
– să arați generozitate
– să fii împăcat cu tine însăți
– să faci bine
– să-ți respecți semenii
– să înveți din greșeli
– să ai încredere în forțele tale
– să visezi și să lupți pentru îndeplinirea lor
– să vezi cu adevărat lumea
– să înțelegi viața și să-i iubești frumusețea
– să adresezi cuvinte plăcute, calde, mângâietoare
– să întinzi o mână de ajutor acolo unde este nevoie de un braț puternic
– să-ți urmezi instinctele fără însă să-ți uiți principiile
– să-ți suni prietenii și să-i întrebi de sănătate
– să fii un copil bun, un părinte exemplar, un coleg care lucrează în echipă și nu singur
– să fii convins că ceea ce faci este bine și că drumul pe care mergi este cel potrivit
– să te înarmezi cu răbdare, pace și curaj
– să te rogi pentru sănătate trupească, mentală și sufletească
– să-ți încredințezi planurile în mâinile Tatălui
– să înalți o rugăciune și să crezi din tot sufletul că va fi ascultată

Ai atât de multe motive pentru care ar trebui să privești fiecare zi cu recunoștință și entuziasm.

Atât de multe provocări și miracole.

Atât de multă frumusețe nebănuită în fiecare moment al zilei.

Ești binecuvântat, nu uita.

Memorează fiecare motiv și în momentele dificile permite-i inimii să le recite.

Sa nu faci cu iubirea ceea ce face un copil cu mingea sa: atunci cand o are se joaca si cand o pierde, plange. (Fericitul Augustin)

Când soţii sunt atât de strâns legaţi unul de altul, nimic nu-i va putea mâhni în viaţa aceasta, nimic nu le va putea surpa fericirea!

Datoria bărbaţilor este, aşadar, de a iubi, aceea a nevestelor de a asculta. Dacă fiecare săvârşeşte ceea ce-i dator, atunci înţelegerea e de piatră. Iubirea face pe femeie iubitoare, ascultarea face pe bărbat mai blajin. Băgaţi de seamă că-i după fire, ca unul să iubească şi altul să asculte. Când cel ce îndrumă iubeşte pe cel ce primeşte îndrumarea, totul este în ordine. Dragostea nu-i cerută celui ce ascultă aşa cum este celui ce îndrumează – ceea ce i se cere este ascultarea.

Dacă femeii îi este dată frumuseţea, iar bărbatului dorinţa, este tocmai ca să înlesnească apariţia dragostei. Nu fiţi, aşadar, poruncitori pentru că femeia vă este supusă – şi, voi, femeilor, nu zămisliţi trufie pentru că bărbatul vă iubeşte. Nici gingăşia bărbatului nu se cade să sucească mintea nevestei, nici supunerea femeii să nu deştepte trufie în sufletul soţului.

Dumnezeu v-a hărăzit pe nevasta voastră ca s-o iubiţi din ce în ce mai mult – şi el a făcut aşa, o, femeie, ca să fii iubită spre a putea purta fără trudă îndatorirea de a fi supusă. Nu vă înspăimântaţi de această supunere. A fi supusă celui pe care-l iubeşti, nu-i lucru greu. Iar voi, nu vă temeţi să iubiţi, căci aceea pe care o iubiţi, vă este supusă, împreună petrecerea nu s-ar fi putut săvârşi altfel, voi aţi primit de la fire împuternicirea trebuitoare, primiţi, aşadar, legătura pe care o porunceşte dragostea.

 (Sf.Ioan Gură de Aur)

Lucruri aparent banale pot schimba o viață

“Prea des subestimăm puterea unei atingeri, a unui zâmbet, a unui cuvânt bun, a unui compliment onest, a actului de a-ţi păsa, a tuturor acelor lucruri mărunte care au mare potenţial de a schimba o viaţă.” (L. Buscalia)

Cinci sfaturi ale Părintelui Arsenie Boca:

1. Oxigen - să trăieşti în aer cât mai curat.

2. Glicogen - să ai o hrană raţională şi echilibrată, nici prea multă, nici prea puţină.

3. Somn - cel puţin 6 ore de somn continuu zilnic.

4. Să-ţi păstrezi hormonii - să nu faci risipă de energie sexuală; poţi să ajungi dărâmat din pricina abuzurilor şi a risipei de energie sexuală.

5. Să ai concepţie de viaţă creştină - adică să nu umbli după alte concepţii de viaţă: yoga, zen ş.a. 

 

“Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul…”

Nu este ciudat cum uneori dragostea seamănă mai mult cu ura decȃt cu prietenia? Iubim şi totuşi urȃm, iubim şi totusi ȋi rănim pe oamenii apropiaţi nouă. Desigur, poate că nu vrem să se ȋntample cu adevărat şi totuşi o facem crezȃnd că dragostea ne dă dreptul să greşim, deschizȃnd răni ȋn sufletul celorlalti, spunem mereu: „am făcut-o pentru că te iubesc” sau „totul este din dragoste” şi totuşi cȃt de mult greşim… cȃnd iubeşti, nu răneşti, nu ceri nimic celuilalt şi, nu astepţi să ţi se dea, pentru că dragostea vine din adȃncul sufletului tău, nu jigneşti, nu ȋntrebi şi nu faci reproşuri, pentru că dragostea este ȋnţelegere şi respect pentru orice şi oricare ar fi hotărȃrea celui de lȃngă tine, noi şi dragostea sufletului nostru ne pierdem undeva ȋn infinit, printe răutăţi şi egoism şi ajungem la sfȃrşit să ne pierdem ȋntre regrete şi păreri de rău şi toate astea doar pentru un simplu motiv, pentru că nu ȋnţelegem ce ȋnseamnă cu adevărat sentimentul cu numele "Dragoste".

Iubirea învinge totul...

De ce ne este atât de greu să oferim iubire?
De ce atunci când cineva ne rănește, noi nu îi oferim în schimb iubire?
De ce nu încercăm să ne schimbăm mai întai pe noi înșine, înainte de a cere altora asta?
De ce nu încercăm noi mai întâi, să fim niște persoane bune și apoi să așteptăm o schimbare de la ceilalți?
De ce nu oferim necondiționat iubirea noastră altora și așteptăm mereu ceva în schimb?
De ce încercăm să părem altfel decât suntem?
De ce? De ce? De ce?
 
Trebuie să oferim necondiționat dragostea noastră tutoror, celor care ne fac sau nu bine, celor care ne iubesc sau nu...Numai procedând așa, vom putea împreună cu ajutorul Lui Dumnezeu sa îi aducem și pe alții la IUBIRE

.

Suntem iubire

Privesc spre semenii mei care au uitat să mulțumescă Cerului pentru un nou răsărit, pentru sănătate, pentru mesele îmbelșugate, sau spre cei de o rară frumusețe exterioară veșnic nemulțumiți de înfățișarea lor fizică. Văd oameni bogați care fac orice pentru a-și umple conturile care oricum stau să explodeze de umflate ce sunt. Ori persoane puternice, stăpâni nedemni peste multe destine, oameni care ar putea naște doar zâmbet în jur și care nu găsesc oportun să declanșeze în viețile ce depind de ei nimic în afara lacrimilor.

Cu toții au uitat în ce colț din existența lor sălașluiește Dumnezeu. Și că Dumnezeu este iubire. Și că noi suntem iubire după chipul și asemănarea Lui. L-au pierdut și s-au pierdut. Oameni ce azi merg singuri pe drumuri mult prea înguste, egoiste, lipsite de dragoste, de compasiune, de fericire, de grijă și bunătate pentru ei și pentru cei de lângă ei.

Lipsa dragostei ucide. Omoară omenia, decapitează morala, înjunghie fiecare răsărit și afixiază amurgul tuturor zilelor. Împietrește inima și întunecă rațiunea. Naște distruge și populează coșmarurile din nopțile înstelate. Lipsa dragostei ucide bucuria de a trăi, ucide bucuria de a simți căldura unei îmbrățișari, mireasma primelor flori. Omoară visuri și speranțe. Alungă curajul.

Oameni lispiți de fericire învață la schimb ura și o mormăie în sinea lor în fiecare moment, așa cum seara, copiii cuminți spun rugăciunea la marginea paturilor lor înmiresmate cu smirnă și dragoste.

Oamenii neiubiți sunt cele mai neajutorate ființe, oricâtă putere, bani, faimă, sănătate ar avea.

Oamenii fără dragoste, cei care nu sunt înstare de iubire sunt printre noi, uneori chiar de mână cu noi.
Și numai Dragostea i-ar putea salva.

Iubiți-i!

Unde ne este viața?

Unde ne este viața? Ne întrebăm de multe ori de parcă viața ar fi un obiect prețios pe care îl punem bine, sau la păstrare. Avem senzația ca viața ne este dată pentru a o trăi dar nu acum ci mai încolo când suntem pregătiți sau când avem mai mare nevoie și uite așa uităm să ne trăim viața și ne lăsăm în schimb trăiți de tot felul de angoase și frici, care în loc să ne dea viața ne-o răpesc picătură cu picătură și ajungem să o pierdem înainte să fie a noastră cu adevărat.

Unii văd viața ca pe un șir de întâmplări fără logică, alții ca lecții fără profesor, un șir de pedepse sau de binecuvântări, un șir de daruri sau de frustrări, fiecare după posibilitățile egoului.

Însă viața este acolo unde ne așteptăm mai puțin. Viața fiecăruia dintre noi este în ceilalți, căci fiecare cuvânt spus sau faptă împlinită, fiecare gând și fiecare sentiment plecat din noi spre ceilalți, este o transfuzie de viață.  Viața noastră ajunge să atingă alte vieți și când atingerea este una de bucurie și viața noastră se împlinește prin împlinirea pe care o aduce.

Nu vă mai căutați viața în rezultate, succese sau eșecuri, conturi, diplome, ierarhii, căutați-vă viața în ceilalți și dacă vreți să știți cum mai este viața voastră priviți în ochii oamenilor pe care îi întâlniți azi, dacă ochii vă vor zâmbii înseamnă că ați făcut ce trebuie cu viața voastră; dacă întâlniți priviri indiferente sau reci să știți că ar cazul să vă treziți la viață!
Dansați, cântați, lucrați, gândiți, rugați-vă ca și cum ați face-o pentru cea mai draga ființă din viața voastră și veți simți cum nu v-ați născut degeaba.

Viața noastră are un scop...să dea viață, dar pentru asta trebuie să învățăm să ne simțim mereu vii!      

Zâmbetul, oglinda gândului

"Zâmbetul este oglinda gândului...Un gând rău ucide zâmbetul, un gând prefăcut transformă zâmbetul în rictus, un gând bun transformă zâmbetul în rază de soare chiar și pentru cei care trăiesc în bezna deznădejdii. Așa că, zâmbește! Zâmbetul tău poate fi unica bucurie pe care o simte un suflet deznădăjduit...Zâmbetul tău poate fi leac chiar și pentru inima ta....Nu-l poți vinde, nu-l poți cumpăra...El se oferă... de aici și valoarea sa nemăsurabilă. Zâmbetul e triumful asupra unui gând trist care încearca sa te domine.."

Legământ

Vreau să fac un legământ cu inima mea
- să nu aibă nicio așteptare -
 să dăruiască mereu
 așa cum trandafirii își dăruie parfumul și atât!

Și dacă vreunul va fi zdrobit,
parfumul fi-va și mai puternic.

Doamne, fii iubirea care să izvorască din inima mea 
spre semeni.   

Credința - calea mântuirii

Să știm pentru ce trăim...

ADS BY UTubeNoAds

AD OPTIONS

Close

Cântecul iubirii

Doamne, cât de frumos este atunci când suntem găzduiți în cămara sufletului persoanei dragi, încât uneori ne simțim ca de ai casei. Și din prea mult entuziasm, începem să fim noi stăpânii,  să diriguim și să impunem.
Iar atunci când realizăm panta pe care alunecăm ne rușinăm și parcă am vrea să plecăm...și părcă am vrea să rămânem.
Așteptăm un semn, dar gazda e tulburată.
Ne oprim în prag și așteptăm un nou cântec. Așteptarea ne îngenunchează, iar lacrimile ne spală de vină. Și ne îndrebăm, veni-va sărutul și îmbrățișarea iertării?     

Va veni...

Primim ceea ce dăruim

Când ne uităm într-o oglindă  ea ne oferă exact ceea ce îi dăm: chipul nostru, zâmbetul nostru, tristețea noastră...
Dar oare nu și ochii aproapelui nostru sunt o oglindă pentru noi?

Când strigăm la marginea unei paduri, adâncurile ei ne răspund cu aceleași cuvinte, chiar de mai multe ori. De vom striga: ,,Te urăsc!", asta ne va răspunde, iar de vom striga ,,Te iubesc!", vom auzi aceleași cuvinte.
Ne gândim, oare că inima aproapelui e ca adâncul unei păduri?!

Dacă îi dăm mării un trandafir, valul ei ni-l va aduce pe țărmul pe care, între timp, am desenat o inimă.

Ce dăruim, aceea vom primi...uneori chiar mai mult...Uneori imediat, alteori mai târziu...
Dar, să nu așteptăm, fiindcă nu vom mai avea bucuria aceea de a fi surprinși.

Să iubim fără măsură!

Încrederea întărește relațiile

O mare durere a omului este confruntarea cu „trădarea”, cu înşelarea încrederii acordate.
Și putem spune, suferința este normală în asemenea situații pentru că ,,trădarea încrederii" înseamnă ruperea unei relaţii, poate aparent adevărate, bazată pe încredere, iar această rupere doare, şi doare tare...o durere sfâșietoare.

Dumnezeu ne spune să nu ne încredem în om!...Omul este supus greşelii, e schimbător, nestatornic.
Dar...eu vreau să mă gândesc la omul ,,îndumnezeit", purtător de Hristos, şi acelui ,,om" să îi acord încrederea mea.
Și pe acest om îl consider demn de încredere pentru că are o natură nouă, el este un ,,om nou", cele „vechi” s-au dus.

Doar încrederea întărește relațiile și crează prietenii, neîncrederea le distruge. 

De aceea trebuie să învățăm „credincioșia”! Trebuie să distrugem „mitul” că omul este înșelător! 
Creştinul e ALTFEL!! Demn de încredere!!! De ce?!
Pentru că un creştin autentic iubeşte cu resurse divine, şi, din iubire, alege cu orice risc să acorde încredere...şi să fie demn de încredere.
Această acordare a încrederii trebuie să înnobileze, să formeze caractere demne de încredere.
Acordarea încrederii ne responsabilizează.
Când cineva îmi acordă încrederea, mă simt onorat şi fac tot ca să nu dezamăgesc. 
Ştiu cum e dezamăgirea...Ştiu atât de bine...!


Pentru cei pentru care relaţiile adevărate sunt importante acordarea încrederii este un resort cu puteri nebănuite.
,,Calitatea relaţiilor cu semenii arată calitatea relaţiei cu Dumnezeu." 
 

Poiana primei amintiri - Nidecolae Labiş

"Revăd din nou poiana primei amintiri -
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri...
- Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine... 

Şi mă priveşte cu o candidă trufie,
În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,
Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie
- Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?


Dacă vom descoperi în noi acest "copil", fericie de noi, dacă nu, atunci nu vom cunoaşte îmbrăţişarea şi sărutul Tatălui Ceresc şi nici nu-i vom putea înţelege cu adevărat pe semenii noştri.
Acest copil din noi aşteaptă să fie luat în seamă, să fie ascultat, să i se acorde încredere, să fie consultat, să fie iubit, răsfăţat . Când toate acestea sunt negative, adică stilul nostru de viaţă dovedeşte că am abandonat undeva în uitare copilul din noi, acesta plânge cu suspine negrăite, ca toţi copiii adevăraţi, topidu-se încet ca o lumânare, dar nu moare... mai speră ca noi să ne aducem aminte de el şi împreună să reînviem omul cel după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Dacă am înţeles ce reprezină copilul din noi, atunci se cuvine să ştim că el are nevoie ca şi noi de hrană. În ce consă această hrană? În cunoaşterea învăţăturilor creştine, în rugăciune stăruitoare, în cuvintele Sfintei Scripturi, în înfrânarea poftelor păcătoase….

Să-i dăm copilului din noi ceea ce i se cuvine, să-i dăm întâietate şi viaţa noastră se va schimba, să-l ajutăm să crească şi vom creşte şi noi pe calea desăvârşirii, să-l menţinem sănătos şi vom rămâne şi noi sănătoşi în credinţă. 

Nu am timp...

Ne plângem mereu de faptul că nu avem timp, nu avem timp să facem ceea ce ne dorim sau ceea ce ar trebui să facem. Timpul  însă este un mare dar.
Timpul e făcut din clipe...clipe care pot deveni ,,veșnicie" dacă știm să le trăim ca Acolo. Un zâmbet durează o clipă, dar mult timp va rămânea în memoria aproapelui. O mână strânsă durează două clipe, dar căldura ei se va păstra în timp. O vorbă bună spusă la timp, durează trei clipe, dar amintirea ei timp îndelungat...O îmbrățișare durează 4 clipe, dar siguranța ei nu se uită peste timp. O rugăciune poate dura 10 clipe, dar jertfa ei va cunoaște timpul veșniciei. Părtășia poate dura 20 de clipe...sau 100...sau Veșnicia întreagă...Depinde de noi!

Călin Perțe

Hristos se adresează bărbatului prin sufletul femeii

„Prin Taina Căsătoriei, mareția femeii e mai presus de orice măreție.Căsătoria creștină e locul unde Dumnezeu este de față cu adevărat și sălăsluiește în viața celor doi soți. De cele mai multe ori, Hristos se adresează bărbatului prin sufletul femeii”. 

 – Pr Ilie Moldovan

Nu trebuie să judecăm oamenii după cum arată…Unii au totul și nu dăruiesc nimic, alții au puțin și încearcă să ofere totul!

Plantează un cuvânt de iubire în inima unui om, hrănește-l cu un zâmbet și cu multă iubire și privește ce se întâmplă!

Dacă ai putea să vezi dincolo de aparențe, dacă ai putea să auzi, dincolo de cuvinte, dacă ai vedea dicolo de înfățișare, n-ai mai fi un om ca oricare… În viață, dacă ai de ales între sufle și frumusețe, alege sufletul, căci el întrece orice frumusețe. Plantează un cuvânt de iubire în inima unui om, hrănește-l cu un zâmbet și cu multă iubire și privește ce se întâmplă!

Este ușor să spunem „Te iubesc”, dar este la fel de ușor să punem în practică aceste două cuvinte?

Iubirea este sentimentul care înnobilează sufletul omului. Ea încălzește inimile, alină suferințele, dă speranță. Atunci când dăruim iubire, sufletul pare să se umple de o mare bucurie, îi cresc aripi dărâmă  ziduri reci ale indiferenței construite cu încăpățânare, parcă, de mintea noastră.

Cu toții ne dorim să umplem viața noastră de dragoste, de acea dragoste curată. Dar, pentru a primii trebuie mai întâi să dăruim mult, să sacrificăm orgoliile, să ne călcăm în picioare eul.

Cât din noi este iubire? S-ar putea să constatăm că nu foarte mult. Lumea în care trăim își pune accentul asupra fiecăruia dintre noi. Grijile uneori ne invadează și atunci uităm să mai iubim, să suferim când alții sunt în dureri, să le vedem tristețea de pe față, sau să ne bucurăm când alții au reușite. Ne canalizăm doar pe problemele noastre fără să ne gândim la cei de lângă noi, credem că numai noi contăm cu adevărat.

Ducem o luptă pentru mântuire, dar într-un stil propriu. Alegem deviza „mântuirea este personală”. Da, așa este, dar ortodoxia nu poți să o trăiești singur, rupt de ceilalți frați ai tăi. Trebuie să trăiești iubind, trebuie să te pui pe tine pe ultimul loc și să pui pe primul loc pe „ceilalți”. Poate pare o utopie, dar, asta este IUBIREA, să-ți pese mai întâi de ce simt ceilalți și apoi, abia la sfârșit să te gandești la tine.

Este simplu să spunem „TE IUBESC”,  dar nu este la fel de ușor de pus în practică.

Să nu lăsăm să se stingă din inimile noastre flacăra iubirii, să alergăm la Dumnezeu, să îngenunchem la el să rămânem pururea copiii Lui, copii ai iubirii. 

Învață să trăiești, nu doar să exiști!

Este de ajuns să existăm sau trebuie să mai și trăim? E neaparat să avem un motiv să trăim?

De ce trebuie să despicăm firul în patru, să ne punem întrebări și să le dăm un răspuns, de ce nu se poate pur și simplu să deschidem ochii  într-o dimineață și să trăim în adevăratul sens al cuvântului, fără să ne întrebăm de ce sau pentru ce?

Auzim mereu oameni care spun că nu au pentru ce să trăiască sau care sunt nemulțumiți de viața lor, unii poate sunt singuri, poate nu au la cine să se întoarcă atunci când pășesc în casa lor, alții poate sunt frământați de alte probleme, dar asta nu înseamnă că nu pot simți din plin fiecare clipă pe care le-o rezervă viața, asta nu înseamnă că nu se pot bucura.

Trebuie să învățăm să ne bucurăm atunci când vedem o floare, când respirăm parfumul ei să ne bucurăm atunci când simțim apa sau auzim o cascadă curgând sau o pasăre cântând, să ne bucurăm atunci când auzim oamenii vorbind, cântând, să ne bucurăm de un răsărit, de râsul unui copil.

Lucrurile acestea sunt simple, dar numai dacă avem timp pentru ele vom învăța cu adevărat să trăim și nu doar să existăm.

Să fim tot timpul mulțumitori, pentru că nemulțumirea ne îndepărtează de Dumnezeu, ne îndepărtează de oameni, de bucuria vieții și de lucrurile frumoase care ne înconjoară.

Se spune că într-un mic orășel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt își câștiga existența vânzând sandale. Această femeie era mai mereu tristă. Văzând-o mereu în această stare de tristețe, un om a întrebat-o:
– Ce te supără femeie? Ce necaz îți chinuie sufletul?
Femeia îi răspunse:
– Vezi dumneata, acum plouă. Din cauza vremii feciorul care vinde sandale are de suferit. Cum să nu fiu necăjita?
Peste câteva zile apăru și soarele dar mai puțin în inimă femeii căci ea tot tristă și abătuta era. Nedumerit acum, omul o întreba din nou:
Acum e soare, nu asta așteptai? De ce ești în continuare supărată?
– Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită?

Se întâmplă de multe ori să avem atenția îndreptată doar spre lucrurile negative și să avem ochii închiși la celelalte binecuvântări. Sau alegem să gândim negativ și să vedem doar lipsurile noastre în loc să vedem multitudinea posesiunilor pe care le avem.

În loc să vedem și să apreciem toate binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu alegem calea compătimirii, victimizării, vedem numai greutățile, grijile, lipsurile și uităm să ne mai bucurăm de viață și de Dumnezeu. Uităm că El ne iubește și că este cu noi în fiecare moment al vieții noastre.

Doamne! Învață-ne să trăim, nu doar să existăm!

Harul, dragostea şi împărtăşirea

"Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget,
trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!"

( 2 Corinteni 13: 11-13)

Copiii învață ceea ce trăiesc

 

Dacă trăiesc în critică și cicăleală,

Copiii învață să condamne.

 

Dacă trăiesc în ostilitate,

Copiii învață să fie agresivi.

 

Dacă trăiesc în teamă,

Copiii invata sa fie anxiosi.

 

Dacă trăiesc înconjurați de milă,

Copiii învață autocompătimirea.

 

Dacă trăiesc înconjurați de ridicol,

Copiii învață să fie timizi.

 

Dacă trăiesc în gelozie,

Copiii învață să simtă invidia.

 

Dacă trăiesc în rușine,

Copiii învață să se simtă vinovați.

 

Dacă trăiesc în încurajare,

Copiii învață să fie încrezători.

 

Dacă trăiesc în toleranță,

Copiii învață răbdarea.

 

Dacă trăiesc în laudă,

Copiii învață prețuirea.

 

Dacă trăiesc în acceptare,

Copiii învață să iubească.

 

Dacă trăiesc în aprobare,

Copiii învață să se placă pe sine.

 

Dacă trăiesc înconjurați de recunoaștere,

Copiii învață că este bine să ai un țel.

 

Dacă trăiesc împărțind cu ceilalți,

Copiii învață generozitatea.

 

Dacă trăiesc în onestitate,

Copiii învață respectul pentru adevăr.

 

Dacă trăiesc în corectitudine,

Copiii învață să fie drepți.

Dacă trăiesc în bunăvoință și considerație,

Copiii învață respectul.

 

Dacă trăiesc în siguranță,

Copiii învață să aibă încredere în ei și în ceilalți.

 

Dacă trăiesc în prietenie,

Copiii învață că e plăcut să trăiești pe lume.

Autor: psihoterapeut Gina Chiriac 

 

 

Dăruiește!

Raiul din cer îl deschidem cu Raiul din inimă!

Trăim doar atunci când iubim!

Îți mulțumesc Doamne

Comoara din suflet

Rugăciunea unui copil

Un copil, compunând o rugăciune, a spus aşa: “Doamne, în seara asta, Te rog ceva special…Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul. Mi-ar place să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu. Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute. Mi-ar place să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează…Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă. Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine…Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic. Mi-ar place să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-Ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”

Decât fuga de riscurile ereditatii si decât feririle de a avea copii, mai bine moartea la datorie.

Mai mare este omul în genunchi, decât în picioare

Un om special nu îl recunoști după chip, ci după suflet

Învață

Ce-ar fi, Doamne, viața noastră?

Ce-ar fi Doamne viaţa noastră, fără fraţi şi rugăciune?
Când în lume-i totul numai, temeri şi deşertăciune.

Ce-ar fi bucuria noastră, fără starea Ta de faţă?
Când e numai spurcăciune, în ce lumea se răsfaţă.

Ce-ar fi lacrimile noastre, fără dulcea Ta lumină?
Când în orice plâns din lume-i, numai patimă şi vină.

Ce-ar fi-n gândurile noastre, fără-ndemnurile Tale?
Când doar curse şi primejdii, sunt în lume pe-orice cale.

Ce-ar fi-n inimile noastre, făr-a Ta iubire sfântă?
Când e numai chin şi blestem, tot ce-n lume se frământă.

Dar de când Te-avem pe Tine, şi ne dai atâta pace,
Chiar şi pentru această viaţă, nu ştim preţul ei cât face.

(Traian Dorz)

Nimic nu este pierdut

Un adevar mai putin cunoscut

Cu durere în suflet trebuie să recunoaştem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe adevăratele valori strămoşeşti, naţionale, creştineşti. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de ţară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau şi cei mai buni creştini. Strămoşii noştri şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit libertatea tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate şi să-L iubim mai mult pe Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic şi ne-am transformat în sclavii propriilor patimi. Iată că înţelegând greşit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înşine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoştinţa noastră faţă de jertfa strămoşilor şi martirilor noştri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare şi-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu şi nimeni altcineva. E dureros şi faptul ca prin şcoli nu se prezintă adevărata faţă a lucrurilor, suntem îndoctrinaţi cu fel de fel basme, minciuni, de teorii inutile şi concepţii anticreştine şi de aceea nu se mai cunoaşte adevărul sacru. Chiar şi despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învăţaţi să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?

Corupţii vremii de atunci, împotriva cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui şi l-au băgat în spitalul de nebuni de la Socola, din Iaşi. Acolo, un doctor l-a injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la scurt timp i-a venit sfârşitul. Cam aşa se întâmplă cu toţi aceia care au curajul să mărturisească adevărul şi să demaşte minciuna…Preţul adevărului este moartea!

Şi un lucru mai puţin cunoscut am citit într-o carte: Părintele Arsenie a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire, cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult.

Romane, afla cine esti si fii mandru de tara ta

Am demonstrat, până acum, pluridisciplinar, ce nu suntem, anume că nu suntem un popor de adunătură, urmaşi de soldaţi şi colonişti romani veniţi de prin toate colţurile lumii antice.

Cine a avut urechi să audă, ochi să vadă şi curiozitate să cerceteze dincolo de manualele şi carţile istoriei oficiale, lucrurile sunt clare. Paleogenetica, de pildă, a demonstrat fără drept de apel, în ceea ce priveşte etnicitatea noastră, că avem aici, exact pe acest pământ, rădăcini din vremuri imemoriale.

Evident, poporul nostru a suferit şi el, de-a lungul secolelor şi mileniilor, influenţe etnice, lingvistice şi culturale, fie din partea celor ce ne-au fost sau ne sunt şi azi vecini, fie din partea celor ce au tranzitat acest teritoriu spre alte meleaguri.

Însă baza noastră etnică, stratul cel mai solid a rămas cel traco-geto-dacic, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei şi a încercărilor unora de a maghiariza, rusifica, turci sau slaviza. Pe acest subiect orice discuţie cu cei care contestă realitatea este, încă din debutul său, o pierdere de timp.

Vă îndemn ca, de astăzi înainte, să vorbim mai mult despre ceea ce suntem, despre lucrurile frumoase ale acestei ţări, despre oamenii săi minunaţi, din trecut şi din prezent, despre bogăţiile sale, despre ape şi munţi, despre holde şi cântece, despre poveşti cu zâne şi Feţi-Frumoşi, despre bunici şi părinţi ce ne-au dat nume. Vă îndemn să vorbiţi tuturor despre olimpicii noştri, despre savanţii noştri, despre eroii noştri militari şi voievozii bătrâni.

Vorbiţi-le despre toate astea copiilor voştri, prietenilor şi rudelor, străinilor cu care intrati în contact, vorbiţi despre asta pe internet, pe profilele voastre de pe reţelele de socializare şi pe blogurile voastre.

Aratăţi, astfel, că vă pasă şi că avem puterea să ne luptăm cu campania de distrugere a entităţii noastre ca neam, campanie tot mai accentuată, ce distruge situri arheologice, închide muzee, serveşte elevilor manuale aberante şi promovează, prin canalele media, numai non-valori.

Pune în slujba României o oră pe zi, atât, nu mai mult, o oră în care o poţi descoperi pas cu pas, îi poţi cunoaşte trecutul, întelege prezentul, îi poţi descoperi personalităţile adevărate şi îi poţi construi viitorul. Afla pe unde se mai găsesc ultimii meşteri artizani de tulnice şi mergi să-i vizitezi! Află mâinile cărei bunici mai îmblânzeşte iţele războiului de ţesut şi mergi să i le săruţi!

Află în ce sate meşterii olari, a căror ştiinţă vine tocmai din neoliticul Cucutenilor, mai dau viaţă lutului şi mergi să le asculţi poveştile despre oameni, pământ şi suflet. Află ce munte, râu sau codru poartă vreo legendă şi vizitează-le, închide ochii şi fi parte a poveştii pe care ele o deapănă de mii şi mii de ani.

Apără-i pe ai tăi în faţa celor străini! Spune-le că român nu înseamnă hoţ de buzunare, nici manelist, nici cel ce sparge seminţe în colţul blocului fără să aibă vreun căpătâi pe lumea asta, nici cei cu ceafa în patru straturi care îşi atârnă la gât lanţuri groase din aur şi nici femeia cu fuste înflorate care stă cu mâna întinsă pe bulevardele capitalelor europene.

Spune-le tuturor că român şi autohton înseamnă Ştefan cel Mare, pavăza creştinităţii împotrivă tăvălugului otoman, înseamnă Henri Coandă şi Aurel Vlaicu, înseamnă Dromihete şi lecţia de morală dată lui Lisimah, înseamnă Eminescu, înseamnă gimnastele noastre de aur şi olimpicii noştri care domină concursurile înternaţionale de decenii întregi. Român este bunicul tău ce a luptat până în munţii Tatra şi la Cotul Donului, iar româncă înseamnă bunica ta ce a rămas să-l aştepte crescându-şi pruncii să fie oameni, nu cerşetori.

Spune-le copiilor tăi că super-eroii noştri nu sunt Batman şi Superman, ci Greuceanu, Făt-Frumos, Sfarmă-Piatră, Setilă şi Părăsilă Lăţ-Lungilă şi că frumoasa noastră din legende nu este Catwoman, ci Ileana Cosânzeana. Ai noştri super-eroi nu au 50 de ani, ci vârste milenare, aparţin acestui plai din vremuri ce se pierd în negura istoriei.

Spune-le străinilor că suntem neam vechi, că Europa a învăţat să cultive pământul de la cei ce-şi odihnesc de mii de ani oasele în glia noastră şi că am umplut mări de sânge apărându-i şi ei liniştea. Neamul meu nu a avut linişte să construiască catedrale măreţe pentru că a stat mereu cu o mână pe plug şi cu una pe sabie.

Neamul meu subjugat şi nu a exploatat niciodată pe alţii şi de-asta oraşele lui nu sunt la fel de bogate pentru a fi admirate de turişti precum Londra, Paris, Roma sau Madrid, capitale ale unor ţări care, secole de-a rândul, au furat, au înrobit, au ucis pentru huzurul propriu.

Nu avem Notre Dame, dar avem Voroneţ, nu avem Waterloo, dar avem Podul Înalt, Mărăşeşti şi Posada, nu avem Turnul Eiffel, dar avem Babele şi Sfinxul, nu avem Riviera Franceză, dar avem Delta Dunării şi nu avem o Statuie a Libertăţii, dar avem un Gânditor de la Hamangia.

Mândreşte-te cu ţara ta şi numeşte-i pe toţi românii fraţii tăi! Să nu-ţi fie ruşine nicăieri pe unde viaţă îţi va purta paşii şi în faţa nimănui, pentru că tu nu eşti dator cu nimic nimănui!

Valentin Roman

Ce înseamnă iubirea

Când dragostea nu dispare

Taina vindecării

A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave.  Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:

- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…

Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capa

cul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.

La aproape şapte ani după acestea…se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…

“Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană; când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă; când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit; când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi; când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el; când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie; când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă; când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez; când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea; când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă; când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…”