A fost odată o țară mare cu ape, păduri, resurse
naturale, întinse câmpii ce nu erau înstrăinate. Cu oameni demni și
vrednici, ce nu se lăsau purtați de vânt. Și care trăiau simplu, cu dragoste de
glie, de straia ce-o îmbrăcau, de tot ce însemna tradiție.
A fost odată o țară frumoasă, cu oameni ce nu
o lăsau prăduită. Ci o apărau cu sfințenie, chiar și cu propria lor viață.
Oameni cărora nu le era rușine de originea lor, de strămoșii lor, de trecutul
lor. Și nici nu doareau să-și părăsească țara.
A fost odată o țară bogată ce nu era de
vânzare. Cu oameni modești, dar valoroși. Cu inimi curate și credință sfântă.
Oameni ce-și munceau pământul cu drag și își cântau dorul. Familii unite, cu
mame ce nu-și abandonau copiii și nici nu-i avortau, ori tați ce nu-și trădau
familia.
A fost o dată o țară minunată, ca o gradină
verde din care nu lipsea nimic. Cu oameni calzi și primitori, ce ascultau de
Dumnezeu. Oameni ce respectau valorile morale și naționale, obiceiurile,
cultura și istoria.
A fost odată o țară civilizată, condusă de
oameni vrednici și patrioți, jertfitori de țară. O țară întreagă și nu
fracțiuni, ce-și purta falnic cununa. Aceea e țara mea, ROMÂNIA!
