duminică, 22 decembrie 2013

Bunătatea sufletească

Despre bunătate sufletească

„Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecția lui Eugen Ionescu),daca suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția, și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută bună-cuviință.

Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem conviețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul !

Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieții obstești. Berediaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînțeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berediaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplinii întru totul bunătatea.

Știm că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului și de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și până astăzi și de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culți dacă suntem niște pizmăreți, niște bădărani și niște răi la suflet.

Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală.
Să nu săvârșim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informații."

(Nicolae Steinhardt-„Primejdia Mărturisirii”)

Satul românesc

Asta e civilizația adevărată: satul. Satul, care e și în cer și pe pământ. E pământul ridicat la cer și cerul coborât pe pământ.
La sat cerul e unit cu pământul.
E foarte mult cer la sat și e și foarte mult pământ la sat.
E pământ valorificat și potențat de cer și e cer întrupat în pământ.
E cer întrupat și în oameni și în lucruri.