Tot ceea ce vine de la Dumnezeu vine în ajutorul nostru. Cu fiecare necaz, tristețe, eșec sau lacrimă vărsată El se apropie mai mult de noi. Noi, oamenii suntem asemenea oțelului, care pentru lua forma dorită este trecut prin foc, lovit puternic cu ciocanul și băgat în apă rece ca să fie puternic și rezistent. Atunci când suntem loviți de ciocanul vieții trebuie să ne rugăm cu credință lui Dumnezeu să nu ne lase până când nu vom reuși să luăm forma pe care o așteaptă de la noi. Să nu ne arunce la grămada de fier vechi a sufletelor.
Dumnezeu ne trece prin focul suferinței pentru a ne purifica sufletului. Totul face parte din procesul de catharsis. Dacă nu am trece prin durere nu am ști să prețuim bucuria. Dacă nu am avea eșecuri nu am ști să ne bucurăm de împliniri. Dacă nu ar fi și nori în viața noastră nu am ști să apreciem razele soarelui. Necazurile ne fac mai puternici, ne ridică la un nivel mai înalt. Lacrimile ne curăță sufletul, ne ajută să vedem mai bine. Doar așa reușim să vedem ce este cu adevărat important în această lume, ce este bine pentru noi. Încercările fac parte din constituția fiecăruia dintre noi. Bucuriile și necazurile se împletesc. Nu putem gusta din bucuriile raiului, fără a sorbi din cupa amară a încercărilor.
Drumul sau calea spre desăvârșire trece în mod obligatoriu prin proba
ispitelor, a încercărilor sau necazurilor fără de voie, a suferințelor
trupești și sufletești.
În astfel de momente trebuie să ne întrebăm ce vrea Dumnezeu să ne spună? Ce trebuie să învățăm din acea experiență? Unde am greșit? Ce simțim? Ce avem de iertat, de iubit? Ce vrea Dumnezeu de la noi?
Suferințele care sunt înțelese și purtate duhovnicește, cu speranță în ajutorul lui Dumnezeu și cu smerenie se transformă în izvorul unor bucurii îanlte și mântuitoare. După cum și bucuriile prezente, dacă nu sunt trăite în profunzimea lor și curat, vor deveni cauza suferințelor și durerilor viitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu