Este de ajuns să existăm sau trebuie să mai și trăim? E neaparat să avem un motiv să trăim?
De ce trebuie să despicăm firul în patru, să ne punem întrebări și să le dăm un răspuns, de ce nu se poate pur și simplu să deschidem ochii într-o dimineață și să trăim în adevăratul sens al cuvântului, fără să ne întrebăm de ce sau pentru ce?
Auzim mereu oameni care spun că nu au pentru ce să trăiască sau care sunt nemulțumiți de viața lor, unii poate sunt singuri, poate nu au la cine să se întoarcă atunci când pășesc în casa lor, alții poate sunt frământați de alte probleme, dar asta nu înseamnă că nu pot simți din plin fiecare clipă pe care le-o rezervă viața, asta nu înseamnă că nu se pot bucura.
Trebuie să învățăm să ne bucurăm atunci când vedem o floare, când respirăm parfumul ei să ne bucurăm atunci când simțim apa sau auzim o cascadă curgând sau o pasăre cântând, să ne bucurăm atunci când auzim oamenii vorbind, cântând, să ne bucurăm de un răsărit, de râsul unui copil.
Lucrurile acestea sunt simple, dar numai dacă avem timp pentru ele vom învăța cu adevărat să trăim și nu doar să existăm.
Să fim tot timpul mulțumitori, pentru că nemulțumirea ne îndepărtează de Dumnezeu, ne îndepărtează de oameni, de bucuria vieții și de lucrurile frumoase care ne înconjoară.
Se spune că într-un mic orășel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt își câștiga existența vânzând sandale. Această femeie era mai mereu tristă. Văzând-o mereu în această stare de tristețe, un om a întrebat-o:
– Ce te supără femeie? Ce necaz îți chinuie sufletul?
Femeia îi răspunse:
– Vezi dumneata, acum plouă. Din cauza vremii feciorul care vinde sandale are de suferit. Cum să nu fiu necăjita?
Peste câteva zile apăru și soarele dar mai puțin în inimă femeii căci ea tot tristă și abătuta era. Nedumerit acum, omul o întreba din nou:
Acum e soare, nu asta așteptai? De ce ești în continuare supărată?
– Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită?
Se întâmplă de multe ori să avem atenția îndreptată doar spre lucrurile negative și să avem ochii închiși la celelalte binecuvântări. Sau alegem să gândim negativ și să vedem doar lipsurile noastre în loc să vedem multitudinea posesiunilor pe care le avem.
În loc să vedem și să apreciem toate binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu alegem calea compătimirii, victimizării, vedem numai greutățile, grijile, lipsurile și uităm să ne mai bucurăm de viață și de Dumnezeu. Uităm că El ne iubește și că este cu noi în fiecare moment al vieții noastre.
Doamne! Învață-ne să trăim, nu doar să existăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu