“Am învăţat că, dacă cineva nu te iubeşte cum ai vrea tu, nu înseamnă că nu te iubeşte din tot sufletul…”

Nu este ciudat cum uneori dragostea seamănă mai mult cu ura decȃt cu prietenia? Iubim şi totuşi urȃm, iubim şi totusi ȋi rănim pe oamenii apropiaţi nouă. Desigur, poate că nu vrem să se ȋntample cu adevărat şi totuşi o facem crezȃnd că dragostea ne dă dreptul să greşim, deschizȃnd răni ȋn sufletul celorlalti, spunem mereu: „am făcut-o pentru că te iubesc” sau „totul este din dragoste” şi totuşi cȃt de mult greşim… cȃnd iubeşti, nu răneşti, nu ceri nimic celuilalt şi, nu astepţi să ţi se dea, pentru că dragostea vine din adȃncul sufletului tău, nu jigneşti, nu ȋntrebi şi nu faci reproşuri, pentru că dragostea este ȋnţelegere şi respect pentru orice şi oricare ar fi hotărȃrea celui de lȃngă tine, noi şi dragostea sufletului nostru ne pierdem undeva ȋn infinit, printe răutăţi şi egoism şi ajungem la sfȃrşit să ne pierdem ȋntre regrete şi păreri de rău şi toate astea doar pentru un simplu motiv, pentru că nu ȋnţelegem ce ȋnseamnă cu adevărat sentimentul cu numele "Dragoste".