Cu durere în suflet trebuie să recunoaştem că tinerii din ziua de azi nu mai pun preţ pe adevăratele valori strămoşeşti, naţionale, creştineşti. Nu mai cunosc ce înseamnă jertfa pentru un ideal, dragostea de adevăr, dragostea de dreptate, de ţară, care nu sunt altceva decât dragostea de Dumnezeu. Înainte, cei mai buni români erau şi cei mai buni creştini.
Strămoşii noştri şi-au vărsat sângele şi şi-au jertfit libertatea
tocmai pentru ca noi să trăim azi în libertate şi să-L iubim mai mult pe
Dumnezeu. Însă, ce-am făcut noi cu această libertate? Am vândut-o pe lucruri de nimic şi ne-am transformat în sclavii propriilor patimi. Iată că înţelegând greşit această libertate, am ajuns să ne deplângem singuri soarta pe care noi înşine ne-am făurit-o. Aceasta este recunoştinţa noastră faţă de jertfa strămoşilor şi martirilor noştri? Cât de scump au trebuit să plătească, iar noi trăim tot în nepăsare şi-n păcate. Numai noi suntem de vină, nu Dumnezeu şi nimeni altcineva. E
dureros şi faptul ca prin şcoli nu se prezintă adevărata faţă a
lucrurilor, suntem îndoctrinaţi cu fel de fel basme, minciuni, de teorii
inutile şi concepţii anticreştine şi de aceea nu se mai cunoaşte
adevărul sacru. Chiar şi despre poetul nostru român, Mihai Eminescu, tinerii sunt învăţaţi să creadă că a fost un nebun, însă care este de fapt adevărul?
Corupţii vremii de atunci, împotriva
cărora a scris Eminescu, au tăbărât mai la urmă asupra lui şi l-au băgat
în spitalul de nebuni de la Socola, din Iaşi. Acolo, un doctor l-a
injectat cu o doză puternică, cu un medicament nociv, în urma căruia, la
scurt timp i-a venit sfârşitul. Cam aşa se întâmplă cu toţi aceia care
au curajul să mărturisească adevărul şi să demaşte minciuna…Preţul
adevărului este moartea!
Şi un lucru mai puţin cunoscut am citit într-o carte: Părintele Arsenie a deplâns viaţa marelui poet Mihai Eminescu, înzestrat de Dumnezeu cu atâta talent. Dacă
şi concepţia poetică ar fi unit-o cu concepţia de viaţă creştină, ar fi
suferit mai puţin în lumea aceasta şi nu ar fi trecut atâţia ani prin
iad, era de părere Părintele Arsenie. Dar prin evlavia pe care a
avut-o la Maica Domnului, se mângâia şi uneori se refugia la mănăstire,
cu prietenul lui de suflet, scriitorul Ion Creangă, care avea seminarul de teologie de la Mănăstirea Neamţ. Şi totuşi, Eminescu, prin Maica Domnului, a avut parte înainte de moarte de Sfânta Împărtăşanie, după însemnarea care a rămas pe o carte veche de cult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu