marți, 17 februarie 2015

Forța cea mai puternică este iubirea

Viața se schimbă zi de zi. Greșelile noastre ne pot schimba. Greșelile altora ne pot impresiona. 
Fiecare zi din viaţa noastră are o poveste, o lecţie. Totul se întâmplă cu un scop. Tot ce primim vine de la Dumnezeu.
Fiecare pas pe care îl facem, fie că este sau nu în direcția bună, ne aduce mai aproape de țelul nostru, de ceea ce trebuie să fim. Devenim mai puternici, mai dezinvolți în fața vieții, mai pregătiți în fața încercărilor. Învățăm să iubim. Învățăm ce este prietenia. Învățăm ce este răbdarea. Învățăm să fim mai buni, mai înțelegători. Suntem aidoma spicelor de grâu, aflate în bătaia vântului, înclinate de greutăți când într-o parte când în cealaltă.  
Tot ceea ce contează este să reziști, să te revitalizezi, să te înalți puternic și fară teamă în fața vieții și să te lași mângâiat de bucurii în același mod în care te lași înclinat de tristeți și clipe grele.


Nu te lasa doborât, smuls din rădacini și purtat departe de tot ceea ce ești și reprezinți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu