Una dintre cladirile emblematice ale orasului Oradea

BISERICA CU LUNA

Biserica cu lună, construită între anii 1784 şi 1790, în stil baroc cu influenţe neoclasice este Catedrala Episcopiei Ortodoxe din Oradea. Planurile au fost realizate de arhitectul Éder Jakab, iar picturile interioare de fraţii Alexandru şi Arsenie Teodorovici şi de Paul Murgu.

În turnul-clopotniţă înalt de 55 m, sub orologiu se află o sferă cu diametrul de 3 m, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Cu ajutorul unui mecanism, bila se roteşte în funcţie de mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului, redând prin rotirea sa toate fazele lunii. Mecanismul executat în 1793 de ceasornicarul Georg Rueppe, funcţionează şi astăzi.

În cele ce urmează, vă vom prezenta o scurtă monografie a Bisericii cu Lună, respectiv o relatare a situaţiei din prezent (în numărul viitor al Gazetei). Monografia ne prezintă în altă lumină Oradea din secolul al XVIII-lea. La insistenţa poporului din acea vreme, direct împăratul Iosif al II-lea încuviinţează aşezarea pietrei fundamentale a celei mai frumoase creaţii arhitectonice din Oradea, anume Biserica Sfintei Adormiri (denumită: Biserica cu Lună.), la 9 Noiembrie 1784.



Deşi Oradea arăta a oraş unguresc, cei care au contribuit cu banul şi munca la dezvoltarea oraşului au fost românii, ei fiind autohtonii judeţului Bihor. Ei aveau dreptul să-şi aleagă preoţii şi nu aveau nici o obligaţie faţă de Episcopul catolic ungur – teoretic. Românii erau un neam bine organizat, nu nomazi sau un popor pribeag, ci disciplinat şi conştient de misiunea-i istorică, ei având drepturi pe care nu conteneau să le apere. Ei au rămas cu religia ortodoxă, în timp ce alte neamuri roiau în jur, precum francezi, germani, maghiari etc, doar datorită Bisericii Ortodoxe, care s-a păstrat o Biserică Naţională chiar şi în cele mai tragice momente, deşi era defăimată de Ungurii catolici, de veacuri întregi.
În vechime, Oradea era alcătuită din patru comune de sine stătătoare: Olosigul, Velenţa, Oraşul nou şi Subcetate, care alcătuiau de fapt Oradea mare; românii din Velenţa erau ortodocşi, dar făceau parte din Banderiul Episcopului ungur… Acolo era singura biserică ortodoxă şi toţi ceilalţi români aici veneau. De asemenea, existau patru naţiuni: ungurii, românii, grecii şi sârbii. A urmat răscoala Racoţiană, când Biserica Ortodoxă a fost persecutată de catolici, timp în care s-au perindat mai mulţi episcopi.

Înfiinţarea unei şcoli şi a unei capele ortodoxe, prin aducerea de preoţi ortodocşi, uniţii vedeau totala nimicire a sfintei uniri. În acelaşi timp, Comunitatea Ortodoxă înaintează rugări guvernului, pentru autorizaţia de a clădi biserica în Oradea. Indignat, vicarul Meletie înaintează Majestăţii Sale Împărătesei Maria Terezia o jalbă contra preoţilor ortodocşi de la Velenţa. Când ajunge episcop Moise Dragoş la uniţi, acesta nu permite nicidecum să fie construită o biserică ortodoxă lângă una unită. Ortodocşii au protestat pentru apărarea drepturilor lor.

 Din fericire, la 13 Noiembrie 1781, Împăratul Iosif al II-lea a dat celebrul edict de toleranţă religioasă, care a ridicat Biserica Ortodoxă din acea umilinţă nedreaptă.
  Au fost şi oameni care au murit, mergând către Biserica din Velenţa, tocmai din Oradea, şi au mai fost astfel de situaţii.

Vis împlinit: acordul împăratului de a se începe construcţia bisericii
În cele din urmă, Comunitatea Ortodoxă a înaintat o petiţie direct împăratului, pentru a-şi apăra drepturile şi de a cere bucată de pământ şi preot, toate pentru construirea bisericii. Împăratul, binevoitor, le-a dat acordul, iar astfel, anul 1784 a devenit anul de izbândă, când ortodocşii şi-au văzut visul cu ochii.

Edificarea bisericii
Preotul Ioan Clintoc prezintă foarte frumos perioada edificării bisericii: „…în 7 zile Noemvre s’au şi sfinţit şi pus fundamentul Bisericii, iară în anul 1790 Noemvre 17 zile am şi intrat cu sf. slujbă întrânsa…”

 Avea să fie atât de frumoasă biserica ortodoxă! Nici chiar cele două biserici unite, Greco-Catolica şi Sf. Ladislau nu aveau clopot, orologiu şi turn! Văzând grandoarea bisericii, chiar şi cei care părăsiseră religia ortodoxă, s-au reîntors la ea, prin căinţă.

Celebrarea actului de sfinţire a bisericii s-a fixat pe 11 Iunie 1832. În final, s-a observat că numărul ortodocşilor depăşea pe cel al catolicilor, iar în comunitatea ortodoxă s-au perindat preoţi şi episcopi… A fost înfiinţată şi o şcoală ortodoxă, iar biserica a fost renovată din nou în 1909. Biserica cu Lună a devenit cea mai strălucitoare dintre toate bisericile ce alcătuiau centrul Oradiei Mari, la acea vreme; câtă jertfă şi câtă umilinţă au îndurat românii pentru clădirea acesteia, câte daruri s-au oferit. Putem spune că Biserica a fost creată din truda românului, izvorâtă din credinţă pură faţă de propria religiune, lucru demn de apreciat, într-o perioadă în care chiar şi exprimarea unei opinii putea atrage după sine moartea!