Traditia, Biserica si familia, spatii de pastrare a valorilor identitare

 

 In lumea contemporana, a vorbi despre traditie ar parea ca inseamna a fi in urma societatii, sau a promova lucruri perimate, ori a privi prea mult in trecut. Trecem insa prea usor cu vederea faptul ca traditia inseamna o suma de valori, o experienta comunitara, in mijlocul careia ne nastem si de la care plecam, chiar atunci cand inovam. Pentru ca, asa cum remarcau, in estetica.

 Inovatia fara traditie nu are sens, iar ceva cu totul nou nu ar fi inteles de nimeni si nici util. Daca intelegem traditia ca pe o suma de valori, daca constientizam faptul ca ne nastem, traim si profitam de pe urma traditiei, in sensul larg al termenului, cel de totalitate a valorilor acumulate de societate la un moment dat, putem lega traditia de educatie, de credinta, de cultura si tehnica, de toate domeniile vietii, de noi insine, care, astfel, trebuie sa devenim responsabili pentru valorile pe care le cream si le transmitem celor care ne vor urma. 

  Transmiterea unei traditii sanatoase tine, in ultima instanta, si de calitatea noastra de oameni si de crestini, deoarece la dreapta judecata a lui Hristos vor fi judecate si consecintele pe care le-au avut faptele noastre, nu numai faptele in sine. In societatea in care traim, ca urmare a intelegerii in sens peiorativ a traditiei, dar mai ales a grabei si presiunilor care ni se fac pentru introducerea si acceptarea, in societatea romaneasca, a unor valori care nu o definesc si pe care marea majoritate a oamenilor nu le accepta, s-a ajuns la deteriorarea traditiei, la innoirea fortata cu anumite valori, care nu se pot numi identitare, intrucat nu au de a face cu valorile comunitatii romanesti. 

  Numai insiruind laturile traditiei romanilor, am putea trage concluzii privitoare la diversitatea valorilor si domeniilor in care aceasta este reprezentativa, o adevarata purtatoare a identitatii neamului nostru de la port, mestesuguri, arhitectura, pana la cele mai subtile laturi spirituale, cum ar fi literatura, mentalitatea, practicile si riturile, care coboara traditia din sfera teoreticului in viata de zi cu zi. In contextul in care traim, ar fi necesar sa subliniem ca este necesara pastrarea valorilor traditionale si pentru ca ele cuprind un tezaur moral, al bunului simt, sfidat, sub motivatia liberalizarii moravurilor, in lumea noastra.

 Cuvantul cheie pentru traditiile romanesti credem ca poate fi identificat in intelepciune. Intelepciunea de a-ti chivernisi aceasta scurta viata astfel incat sa poti realiza ceva aici, dar, mai ales, sa dobandesti mantuirea, imparatia lui Dumnezeu. Aceasta inseamna o viata morala, crestina, cumpatata, in care frumosul si armonia isi au locul lor, venind sa bucure sufletul; mai ales sufletul incarcat cu atatea probleme al omului contemporan. Intr-un mod dispretuitor se spunea despre noi, imediat dupa revolutia din decembrie, ca suntem crestini "din datini". Si este adevarat ca obiceiurile populare au contribuit, intr-o oarecare masura, la laicizarea credintei, asa cum se manifesta ea mai ales in mediul rural, in popor. In locurile cu o putemica traditie populara, unde aceasta a fost pastrata si transmisa din generatie in generatie, pe cale familiala, fiind considerata sacra, se poate vorbi chiar despre existenta unui crestinism popular.
Exista, de asemenea, idei dogmatice crestine, prelucrate in texte de tipul colindelor de pasti, pricesnelor sau teatrului popular.Credem ca nu este deloc neglijabila componenta misionara si sociala a obiceiurilor la marile sarbatori. De aceea, in crestinismul ortodox romanesc actual este imposibila separarea neta dintre traditia populara si sarbatorile crestine sau obiceiurile vietii de familie.

De asemenea, din pacate, in zilele noastre, se disociaza credinta de cultura, desi inceputurile culturii romanesti si ale celei curopene sunt crestine si o parte insemnata a patrimoniului cultural national, material si imaterial, are baze crestine. Sarbatorile importante ale anului, sunt dovezi ale impletirii dintre credinta si cultura, ale modului in care cultura infrumuseteaza formele credintei, iar credinta da sens, in vesnicie, operelor culturale. Din pacate, este vorba aici de creatia populara, considerata minora si nedreptatita valoric de unii oameni de cultura. Dar speram totusi ca obiceiurile populare sa ne apropie mai mult Dumnezeu, sa ne faca sa ne cunoastem, mai profund, credinta si sensul vietii noastre pe pamant. Iar daca obiceiurile populare ni se par insuficiente pentru pastrarea identitatii romanesti si crestine, Biserica este si a fost, de multe ori, mai convingatoare decat chiar multe dintre institutiile statului.

Despre Biserica, Sfintii Parinti vorbesc· numind-o "cerul pe pamant", sau "imparatia lui Dumnezeu din lumea aceasta'" prefigurare a fericirii vesnice din imparatia cerurilor. Pastratoare a unui tezaur duhovnicesc si cultural de o mare valoare, Biserica este insusi sufletul romanesc, in dimensiunea lui cea mai curata, cea mai inaltatoare. Intre aceste comori, se numara, in primul rand, Sfanta Traditie, tezaurul dogmatic pentru pastrarea caruia au murit si multi dintre stramosii nostri, inca din cele mai vechi timpuri, de la sfintii mucenici Atalos, Zoticos, Filipos si Camasis de la Niculitel, pana la Sfantul Emilian de Durostorum, Sfantul Sava al Buzaului si nu in ultimul rand, episcopul Bretanion al Tomisului, care a participat la Marele Sinod de la Niceea in anul 325.

Chipul iubirii familiale se gaseste in insusi Dumnezeu, care nu este o singura Persoana, inchisa in egoismul ei, nici doua persoane egoiste in iubirea lor, ci treime de Persoane, impartasindu-si iubirea reciproc: Tatal il iubeste pe Fiul prin Duhul Sfant. Astfel, Dumenzeu se face exemplu de iubire pentru om. La fel vrea Sfanta Biserica sa ajunga sotii, uniti intr-un singur trup si intr-un singur gand, deschisi, prin iubire, catre o familie mai larga, care este comunitatea, Biserica.

Ca alternative viabile la casatorie si familie, lumea moderna propune implicit sau explicit, mai multe solutii: convietuirea libera, desfranarea, adulterul, homosexualitatea, prostitutia, sau insingurarea. Dar, lipsite de har si de binecuvantarea lui Dumnezeu, acestea aduc probleme mari celor care le practica si urmasilor lor, mergand pana la deznadejde si sinucidere, ca sa nu mai spunem de moartea sufleteasca inaintea celei trupesti.

Din pacate insa, in lumea noastra

Aplicand cele mai sus relatate, putem spune ca si scoala este pusa in situatia de a raspunde provocarilor lumii moderne, prin promovarea sau nu a unor categorii de valori in randul tinerilor. Prin calitatea sa educationala, scoala poate reprezenta unul dintre locurile de pastrare si transmitere a valorilor identitare. De aceea educatia scolara reflecta stadiul la care a ajuns o societate, valorile care primeaza dar si un anumit raport intre traditie si noutate. 

De aceea, in acest domeniu, studiul traditiilor populare, cunoasterea si conservarea valorilor identitare, stimularea interesului tinerilor pentru aceste valori, cultivarea aptitudinilor lor artistice sau mestesugaresti ar putea contribui mult la dezvoltarea personalitatii umane, la spiritualizarea si socializarea tinerilor, la gasirea unui sens al vietii, a unei motivatii existentiale, de care adeseori sunt lipsiti.Intr-un cuvant, putem spune ca patrimoniul valorilor identitare romanesti poate constitui, pentru societatea actuala, o alternativa educationala, artistica, economica, cu un potential deloc neglijabil, o alternativa si o solutie a unora dintre dilemele, cautarile si neimplinirile contemporane.
Iar daca vocea traditiei, credintei si educatiei romanesti traditionale se ridica uneori impotriva unor valori en vogue, care vor sa perverteasca insasi fiinta umana, se cuvine sa trecem peste ranguri, pozitie sociala, chiar peste practicile si preferintele individuale, sau personale, atunci cand acestea sunt nocive din punct de vedere moral, social, crestin. Si sa nu stingem facliile care inca mai palpaie.

 Conf. univ. dr. Iuliana Bancescu, cercetator stiintific, CNCPCT, Bucuresti