Plantează un cuvânt de iubire în inima unui om, hrănește-l cu un zâmbet și cu multă iubire și privește ce se întâmplă!

Dacă ai putea să vezi dincolo de aparențe, dacă ai putea să auzi, dincolo de cuvinte, dacă ai vedea dicolo de înfățișare, n-ai mai fi un om ca oricare… În viață, dacă ai de ales între sufle și frumusețe, alege sufletul, căci el întrece orice frumusețe. Plantează un cuvânt de iubire în inima unui om, hrănește-l cu un zâmbet și cu multă iubire și privește ce se întâmplă!

Este ușor să spunem „Te iubesc”, dar este la fel de ușor să punem în practică aceste două cuvinte?

Iubirea este sentimentul care înnobilează sufletul omului. Ea încălzește inimile, alină suferințele, dă speranță. Atunci când dăruim iubire, sufletul pare să se umple de o mare bucurie, îi cresc aripi dărâmă  ziduri reci ale indiferenței construite cu încăpățânare, parcă, de mintea noastră.

Cu toții ne dorim să umplem viața noastră de dragoste, de acea dragoste curată. Dar, pentru a primii trebuie mai întâi să dăruim mult, să sacrificăm orgoliile, să ne călcăm în picioare eul.

Cât din noi este iubire? S-ar putea să constatăm că nu foarte mult. Lumea în care trăim își pune accentul asupra fiecăruia dintre noi. Grijile uneori ne invadează și atunci uităm să mai iubim, să suferim când alții sunt în dureri, să le vedem tristețea de pe față, sau să ne bucurăm când alții au reușite. Ne canalizăm doar pe problemele noastre fără să ne gândim la cei de lângă noi, credem că numai noi contăm cu adevărat.

Ducem o luptă pentru mântuire, dar într-un stil propriu. Alegem deviza „mântuirea este personală”. Da, așa este, dar ortodoxia nu poți să o trăiești singur, rupt de ceilalți frați ai tăi. Trebuie să trăiești iubind, trebuie să te pui pe tine pe ultimul loc și să pui pe primul loc pe „ceilalți”. Poate pare o utopie, dar, asta este IUBIREA, să-ți pese mai întâi de ce simt ceilalți și apoi, abia la sfârșit să te gandești la tine.

Este simplu să spunem „TE IUBESC”,  dar nu este la fel de ușor de pus în practică.

Să nu lăsăm să se stingă din inimile noastre flacăra iubirii, să alergăm la Dumnezeu, să îngenunchem la el să rămânem pururea copiii Lui, copii ai iubirii. 

Învață să trăiești, nu doar să exiști!

Este de ajuns să existăm sau trebuie să mai și trăim? E neaparat să avem un motiv să trăim?

De ce trebuie să despicăm firul în patru, să ne punem întrebări și să le dăm un răspuns, de ce nu se poate pur și simplu să deschidem ochii  într-o dimineață și să trăim în adevăratul sens al cuvântului, fără să ne întrebăm de ce sau pentru ce?

Auzim mereu oameni care spun că nu au pentru ce să trăiască sau care sunt nemulțumiți de viața lor, unii poate sunt singuri, poate nu au la cine să se întoarcă atunci când pășesc în casa lor, alții poate sunt frământați de alte probleme, dar asta nu înseamnă că nu pot simți din plin fiecare clipă pe care le-o rezervă viața, asta nu înseamnă că nu se pot bucura.

Trebuie să învățăm să ne bucurăm atunci când vedem o floare, când respirăm parfumul ei să ne bucurăm atunci când simțim apa sau auzim o cascadă curgând sau o pasăre cântând, să ne bucurăm atunci când auzim oamenii vorbind, cântând, să ne bucurăm de un răsărit, de râsul unui copil.

Lucrurile acestea sunt simple, dar numai dacă avem timp pentru ele vom învăța cu adevărat să trăim și nu doar să existăm.

Să fim tot timpul mulțumitori, pentru că nemulțumirea ne îndepărtează de Dumnezeu, ne îndepărtează de oameni, de bucuria vieții și de lucrurile frumoase care ne înconjoară.

Se spune că într-un mic orășel trăia o femeie cu cei doi feciori ai ei. Unul dintre feciori era negustor de umbrele iar celălalt își câștiga existența vânzând sandale. Această femeie era mai mereu tristă. Văzând-o mereu în această stare de tristețe, un om a întrebat-o:
– Ce te supără femeie? Ce necaz îți chinuie sufletul?
Femeia îi răspunse:
– Vezi dumneata, acum plouă. Din cauza vremii feciorul care vinde sandale are de suferit. Cum să nu fiu necăjita?
Peste câteva zile apăru și soarele dar mai puțin în inimă femeii căci ea tot tristă și abătuta era. Nedumerit acum, omul o întreba din nou:
Acum e soare, nu asta așteptai? De ce ești în continuare supărată?
– Ooo, vezi dumneata, celălalt fecior al meu vinde umbrele. Cine cumpără umbrele pe vremea asta însorită?

Se întâmplă de multe ori să avem atenția îndreptată doar spre lucrurile negative și să avem ochii închiși la celelalte binecuvântări. Sau alegem să gândim negativ și să vedem doar lipsurile noastre în loc să vedem multitudinea posesiunilor pe care le avem.

În loc să vedem și să apreciem toate binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu alegem calea compătimirii, victimizării, vedem numai greutățile, grijile, lipsurile și uităm să ne mai bucurăm de viață și de Dumnezeu. Uităm că El ne iubește și că este cu noi în fiecare moment al vieții noastre.

Doamne! Învață-ne să trăim, nu doar să existăm!

Harul, dragostea şi împărtăşirea

"Deci, fraţilor, bucuraţi-vă! Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget,
trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!"

( 2 Corinteni 13: 11-13)

Copiii învață ceea ce trăiesc

 

Dacă trăiesc în critică și cicăleală,

Copiii învață să condamne.

 

Dacă trăiesc în ostilitate,

Copiii învață să fie agresivi.

 

Dacă trăiesc în teamă,

Copiii invata sa fie anxiosi.

 

Dacă trăiesc înconjurați de milă,

Copiii învață autocompătimirea.

 

Dacă trăiesc înconjurați de ridicol,

Copiii învață să fie timizi.

 

Dacă trăiesc în gelozie,

Copiii învață să simtă invidia.

 

Dacă trăiesc în rușine,

Copiii învață să se simtă vinovați.

 

Dacă trăiesc în încurajare,

Copiii învață să fie încrezători.

 

Dacă trăiesc în toleranță,

Copiii învață răbdarea.

 

Dacă trăiesc în laudă,

Copiii învață prețuirea.

 

Dacă trăiesc în acceptare,

Copiii învață să iubească.

 

Dacă trăiesc în aprobare,

Copiii învață să se placă pe sine.

 

Dacă trăiesc înconjurați de recunoaștere,

Copiii învață că este bine să ai un țel.

 

Dacă trăiesc împărțind cu ceilalți,

Copiii învață generozitatea.

 

Dacă trăiesc în onestitate,

Copiii învață respectul pentru adevăr.

 

Dacă trăiesc în corectitudine,

Copiii învață să fie drepți.

Dacă trăiesc în bunăvoință și considerație,

Copiii învață respectul.

 

Dacă trăiesc în siguranță,

Copiii învață să aibă încredere în ei și în ceilalți.

 

Dacă trăiesc în prietenie,

Copiii învață că e plăcut să trăiești pe lume.

Autor: psihoterapeut Gina Chiriac 

 

 

Dăruiește!

Raiul din cer îl deschidem cu Raiul din inimă!

Trăim doar atunci când iubim!

Îți mulțumesc Doamne

Comoara din suflet

Rugăciunea unui copil

Un copil, compunând o rugăciune, a spus aşa: “Doamne, în seara asta, Te rog ceva special…Transformă-mă într-un televizor, ca să-i pot lua locul. Mi-ar place să trăiesc cum trăieşte televizorul în casa mea. Cu alte cuvinte, să am o cameră specială, unde să se reunească toată familia în jurul meu. Fă să fiu luat în serios. Să fiu în centrul atenţiei, aşa încât toţi să mă asculte fără să mă întrerupă sau să discute. Mi-ar place să mi se dea atenţia deosebită care este acordată televizorului atunci când ceva nu funcţionează…Şi să-i ţin de urât tatei când se întoarce acasă, chiar şi atunci când vine obosit de la muncă. Şi mama, în loc să mă ignore, să stea cu mine când e singură şi plictisită. Iar fraţii şi surorile mele să se certe ca să poată sta cu mine…Şi să distrez toată familia, chiar dacă uneori nu spun nimic. Mi-ar place să simt că lasă totul deoparte ca să stea câteva minute alături de mine. Doamne, nu-Ţi cer prea mult. Doar să trăiesc cum trăieşte orice televizor.”