Lucruri
pentru care trebuie să lupţi până la sfârşit,
Chiar şi
atunci când pare o misiune imposibilă sunt lucruri şi ţeluri pentru care
trebuie să lupţi până la ultima suflare cu toată dârzenia şi energia. Lupte din
care să faci un scop. Lupte din care trebuie să câştigi. Lupta pentru iubire
este de căpătâi. Chiar şi atunci când nu mai ai putere, găseşte! Renunţarea la
această luptă poate devenii primejdioasă. Ai o iubire la care visezi? Luptă să
o câştigi!
Luptă pentru
adevăr, luptă pentru dreptate. Ştii pe cineva judecat pe nedrept? Luptă! Luptă
pentru adevărul care trebuie spus, pentru iubirea care trebuie câştigată.
Luptă pentru
fericirea ta. Luptă pentru fericirea celor din jur. Pentru pace şi buna
înţelegere. E modul prin care trebuie să îţi faci remarcată existenţa pe acest
Pământ.
Luptă pentru
visurile tale. Nu asista cu indiferenţă ca şi cum ai fi musafir în viaţa ta!
Sunt lupte pe care nimeni nu le poate câștiga în locul tău. Luptă pentru ceea
ce crezi. Luptă pentru a lăsa ceva bun în urma ta.
Luptă cu
tine. Cu patimile tale, cu fricile tale, cu gândurile rele. Luptă cu răul din
propriul suflet. „Lupta
cu răul din inima mea" este un principiu adevărat, fundamentat solid şi
puternic pe care se poate construi bunăstarea umanităţii. Numai cine s-a luptat
cu răul din propria inimă poate duce o luptă împotriva răului în general.
Luptăm, ca
la finalul vieţii să putem spune:
”Lupta cea
bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De acum mi s-a
gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul mi-o va da în ziua aceea.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu