Iubirea mea părea că intră în portul
vieţii tale. Dar am naufragiat aproape de mal. Atent fiind la orice altceva
decât cârmuirea bărcii. Am aşteptat doar să îmi întinzi o mână, să vii după
mine în larg, să simţim împreună adâncimea mării şi să vâslim împreună spre Paradis.
Era momentul în care am înţeles direcţia în care trebuie să merg. Dar acea mână
întinsă a venit doar de la Dumnezeu. Ţi-ai închis portul şi ai plecat.
Abia atunci am înţeles ce
însemni pentru mine, ce este iubirea şi câte merită să faci pentru ea. Cum pentru ea merită să lupţi cu cele mai mari
valuri, să înoţi împotriva curenţilor, să rămâi la suprafaţă şi să nu te laşi
dus de val, să-ţi înfrunţi orice temere. Să continui să înoţi spre ea chiar
dacă nu ştii unde o să ajungi. Pentru că atât timp cât o cauţi nu ai cum să te
pierzi.
În marea de iubire se găseşte pentru fiecare
din noi un suflet unde să ancorăm pentru totdeauna. Cu cât luptele noastre vor
fi mai grele, cu atât vom fi mai capabil să acceptăm intensitatea emoţiilor şi
a sentimentelor.
Pentru orice durere
există un pansament. Pentru orice lacrimă vărsată, zâmbeşte de două ori. Pentru fiecare suferinţă îndurată, fă bucurii
altora. Pentru fiecare inimă distrusă, înveseleşte altă inimă. Pentru fiecare
zi în care nu ai iubit, dăruieşte mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu