Trăieşti, simte-te viu! Urmează-ţi ţelul, mergi mai departe oricât de greu ar fi. Nu renunţa, mergi şi pe coate dacă e nevoie, nu da satisfacţie celor care abia aşteaptă să renunţi. Tăria dată de Dumnezeu nu o lăsa să se tocească. Nu uita, lucrurile de folos se obţin prin sudoare şi sacrificiu. Treci prin foc și vei deveni mai puternic.
joi, 22 iunie 2017
Când toţi se aşteaptă să renunţi, tu mergi mai departe
Trăieşti, simte-te viu! Urmează-ţi ţelul, mergi mai departe oricât de greu ar fi. Nu renunţa, mergi şi pe coate dacă e nevoie, nu da satisfacţie celor care abia aşteaptă să renunţi. Tăria dată de Dumnezeu nu o lăsa să se tocească. Nu uita, lucrurile de folos se obţin prin sudoare şi sacrificiu. Treci prin foc și vei deveni mai puternic.
miercuri, 21 iunie 2017
Leaga
Leagă-mi iubirea
de veşnicie.
Leagă-mi inima
De inima ta.
Leagă-mi obrazul
De lacrima ştearsă.
Leagă-mi cuvântul,
de-o stâncă neclintită.
Şi dezleagă-mă
de tot ce-nseamnă trecut.
Poartă-mi privirea
pe aripi de soare.
Zboară în lume
Cu mine de mână.
duminică, 18 iunie 2017
Declarație
De-ar
fi să aleg ce vreau să fiu,
Ce
clipe dulci ca să-ți aduc
Aș
vrea să fiu un clopoțel,
Să-ți
cânt pioase cântece de dor.
Aș
vrea să fiu un răsărit,
Să
te trezești în fiecare zi cu mine.
Aș
vrea să fiu un asfințit,
Să
te ating cu razele de lună.
Aș
vrea să fiu a primăverii floare,
Să
îți dezmierd simțurile cu iz de lăcrimioară.
Aș
vrea să fiu o ploaie caldă,
Să
aduc belșug de iubire în inima ta mare.
Aș
vrea să fiu un izvor cu apă rece,
Să-ți
sting setea ce te cuprinde în arșița vieții.
Aș
vrea să fiu un fulg de nea,
Să
mă topesc ușor la pieptul tău.
Aș
vrea să fiu un antidot,
Să
îți vindec suferințele și rănile să le închid.
Aș
vrea să fiu martir,
Să-ți
fiu credincios în făța tuturor provocărilor.
Aș
vrea să fiu o caldă adiere,
Să-ți
șterg lacrimile amare de pe obraji.
Aș
vrea să fiu o poezie,
Să
scriu pe cer, cu litere de aur iubirea ce ți-o port.
Aș
vrea să fiu...al tău pe veci!
vineri, 9 iunie 2017
Drumul meu
Pe drumul meu nu sunt doar flori sunt şi obstacole sau
bariere.
Dar merg pe el tot înainte chiar dacă mă mai prăbuşesc şi nu mai am puteri să
mă ridic. Dar mâna Tatălui Ceresc coboară blând spre mine şi mă ridică iar pe
drumul meu.
Merg pe el tot înaite
chiar dacă nu îmi iese totul cum doresc ori toate sunt pe dos şi locul meu în
lume nu mai ştiu care este. Dar cred în Tatăl meu Ceresc şi ştiu că nu mă lasă,
o cale El va face şi prin pustiul meu.
Merg pe el tot înainte
chiar dacă răul mă însoţeşte şi-n suflet port amărăciunea grea, ştiu, viaţa e
aşa cum înţeleg să o fac şi totul ţine doar o clipă, din rău am învăţat să scot
doar ce e bun.
Merg pe el tot înainte
chiar dacă mulţi m-au părăsit, iar unii din cei ce-au rămas încearcă să mă descurajeze
prin viclenii, dar nu-i ascult şi-mi văd de drumul meu. Acolo sus e Tatăl ce mă însoțește tot mereu.
joi, 8 iunie 2017
Doar eu cu gandul meu
Azi doar cu gândurile vreau să fiu
şi nu doresc nici vântul să mă atingă,
nici înger să mă caute,
nici vorbă să aud,
la poarta sufletului meu
nu vreau să bată nimeni.
Vreau liniştea
în taină să o ascult,
vreau dosnic să
rămân,
doar eu şi gândurile mele.
miercuri, 7 iunie 2017
Cuvinte blânde
Nu certa pe cei ce au trebuinţă de rugăciuni, de cuvinte blânde. Mai uşor este să-i mângâi decât să-i huleşti. Ajută fără a aştepta recunoştinţă sau răsplată. Milueşte pe cei săraci ca să dobândeşti şi tu milă. Luptă cu indiferenţa, nu lăsa să-ţi fie inima anostă. Iubeşte fără limite şi dăruieşte fericire, atunci vei fi cel mai fericit om. Fii puternic, iartă, uită, nu pentru fericirea celui ce ţi-a greşit, ci pentru liniştea ta. Fii în toate recunoscător, mulţumeşte pentru tot ce ai înainte de a cere şi mai mult. Când o uşă ţi se închide, caută poarta ce ţi se deschide, acolo Dumnezeu a pregătit ceva mai bun pentru tine. Treci peste obstacole, urmează-ţi calea, nu te sfii să ceri ajutor.
luni, 5 iunie 2017
sâmbătă, 3 iunie 2017
Până să te întâlnesc
Până să te întâlnesc pe tine, am iubit primăvara cu caișii înfloriți,
Până
să te întâlnesc pe tine, am iubit munții ce par să urce pân’ la cer,
Până să te întâlnesc pe tine, am iubit răcoarea
amurgului în zilele lui Cuptor,
Până să te întâlnesc pe tine, am iubit puritatea
trandafirilor,
Până să te întâlnesc pe tine, am iubit lacrima
zorilor,
Până să te întâlnesc pe tine, am iubit zâmbetul
suav de copil,
Până să te întâlnesc pe tine, am iubit iubirea.
Te-am
întâlnit pe tine și de atunci tot ce am iubit a devenit TU!
miercuri, 31 mai 2017
Oboseala sufletului
Ne naştem odihniţi dar ne stingem de
oboseală. Oboseala îşi face cuib în suflet şi se citeşte pe feţele şi-n ochii
noştri. Existenţa ne extenuează şi nu reuşim să mai trăim viaţa cum se cuvine. Oboseala
este stigătul sufletului, un SOS prin care cere să-l găsim pe Dumnezeu. Să
căutăm liniştea odihnitoare în dragostea Lui şi să ne îndepărtăm de păcate şi
de frământările cotidiene. Căci sufletul nu de odihnă fizică are nevoie, nu
prin ea se reface ci prin rugăciune, iubire şi pace.
„Veniți la Mine toți cei
osteniți și Eu vă voi odihni pe voi” Matei 11, 28
sâmbătă, 27 mai 2017
Dacă ar fi să aleg un loc
Locul cel mai frumos în care am fost? În inima ta!
Locul unde am văzut mirifica creație a întregului univers? În ochii tăi!
Locul unde m-aș întoarce oricând? În brațele tale!
Locul care mi-a rămas marcat? Acolo unde mi-ai dat ultimul sărut!
Locul unde am urcat pe cele mai înalte culmi ale pasiunii? Pe buzele tale!
Locul unde mă pot rătăci ușor? Printre amintirile cu tine!
Locul unde am găsit cele mai prețioase perle? În străfundul profunzimii tale!
Locul pe care vreau să-l țin ocupat doar pentru mine? Cel pe care l-am ocupat în viața ta...
Toate locurile sunt marcate cu iubire.
Locul unde am văzut mirifica creație a întregului univers? În ochii tăi!
Locul unde m-aș întoarce oricând? În brațele tale!
Locul care mi-a rămas marcat? Acolo unde mi-ai dat ultimul sărut!
Locul unde am urcat pe cele mai înalte culmi ale pasiunii? Pe buzele tale!
Locul unde mă pot rătăci ușor? Printre amintirile cu tine!
Locul unde am găsit cele mai prețioase perle? În străfundul profunzimii tale!
Locul pe care vreau să-l țin ocupat doar pentru mine? Cel pe care l-am ocupat în viața ta...
Toate locurile sunt marcate cu iubire.
vineri, 26 mai 2017
Nimic la schimb
Când cerşeşti atenţie nu poţi spune că iubeşti. Iubirea nu are aşteptări, nu pretinde, nu se mânie şi nu este egoistă. Iubirea aşteaptă, se jertfeşte şi se înalţă fără să primească nimic în schimb. Iubirea pură, curată se hrăneşte doar cu ceea ce oferă şi nu cu plăceri, cu dependenţă, cu satisfacţia nevoilor emoţionale sau trupeşti.
Nu aştept să îmi vorbeşti dacă nu simţi;
Nu aştept să faci nimic din ce nu vrei;
Nu aştept să vii dacă nu simţi chemarea;
Nu aştept să îmi asculţi tăcerea dacă nu o înţelegi;
Nu aştept să mă primeşti dacă nu ai sufletul deschis spre mine;
Nu aștept să vibrăm împreună dacă suntem pe frecvențe diferite.
Nu aştept nimic şi nu pentru că sunt indiferent... ci pentru că aşa am învăţat să înţeleg iubirea.
miercuri, 24 mai 2017
Adu-ți aminte
Te
simți sărac? Adu-ți aminte că alții nu au nimic în astă lume,
Te
simți singur? Adu-ți aminte că alții au fost abandonați și nu au avut niciodată
pe nimeni,
Te
simți neacceptat? Adu-ți aminte de cei mulți care au pătimit crunt pentru
crezul lor,
Te
simți împovărat? Adu-ți aminte de blândețea lui Dumnezeu,
Te
simți trist? Adu-ți aminte că ești fiu al luminii, dezleagă-te de necurat,
Te
simți bolnav? Adu-ți aminte de cei care suferă-n spitale fără nicio speranță.
Te simți
trădat? Adu-ți aminte că însuși Mântuitorul a fost vândut pentru o mână de
bani.
Oricum
te-ai simți azi și orice ai avea, nu uita să iubești, să ierți și să mai bun.
Adu-ți aminte că acolo sus e un Tată, cere-i ajutorul, pe nimeni nu a lăsat la
greu. Iar dacă azi te încearcă, înseamnă că te pregătește pentru ceva
important, nu-L dezamăgi! Fii bun și binele își va face casă în sufletul și
viața ta. Iubește și vei trăi fără regrete, iartă și vei trăi în pace. Asculă-ți
conștiința și nu impulsurile de moment, este vocea lui Dumnezeu.
duminică, 21 mai 2017
Între tine și El
Omul bun este vorbit mereu de gurile rele. Lasă-i
să vorbească, îţi vezi doar de viața ta.
Dacă alegi să fii diferit vei fi privit ca oaia
neagră a societății. Mulțumește-te să rămâi doar pe placul lui Dumnezeu!
Când ierți pe cei ce îți greșesc, unii te pot
considera naiv. Iartă, să nu-ți pese ce spun ei!
Dacă muncești cinsit nu înseamnă că o să te îmbogățești,
dar poți să ai ceva mai de preț decât orice bogație. Conștiința curată și
onoarea!
Să laşi de la tine, în multe situaţii eşti mai
câştigat decât să-ţi faci dreptate. Fereşte-te de ceartă, nimic bun nu-ţi poate
aduce!
Unii
te vor descuraja, nu pentru că nu cred în puterea ta, ci pentru că se tem că
vei reuși. Tu-ți știi drumul tău, nu ai nevoie de încurajarea lor!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
