vineri, 24 februarie 2017

Cu capul sus

Poți să cazi de multe ori, dar nu trebuie să clachezi niciodată. Trebuie doar să ceri ajutor și Dumnezeu îți va fi alături.
Poți să pierzi de multe ori, dar trebuie să înveți să câștigi ceva din tot ce trăiești. Amintiri, experiențe, prieteni, curaj, emoție, credință... Toate-ți sunt de folos.
Poți să greșești de multe ori, dar trebuie să înveți să nu repeți niciodată greșelile făcute. Orice greșală poate fi îndreptată, la fel cum orice problemă are o soluție. Iartă și toate-ți vor fi iertate.
Poți să te bucuri de curcubeu doar dacă suporți ploaia. În spatele tuturor dificultăților stau ascunse bucurii care merită căutate.
Poți să urci pe scara vieții doar treaptă cu treaptă. Înhamă-te numai la cât poți duce și nu te pleca în fața greutăților. Numai cu pași mărunți te poți îndrepta spre imense împliniri.
Poți să ai totul și să te simți nefericit. Dar doar atunci când nu ai iubirea! Și poți să trăiești fericit fără nimic. Dar doar atunci când ai iubirea!
Poți să faci orice, dar mereu să fii în slujba binelui! Este modul prin care îți asfaltezi drumul care te duce către Rai. Puțin câte puțin în fiecare zi.

miercuri, 22 februarie 2017



Dumnezeu ne croieşte destinul în funcţie de sufletul fiecăruie. Totul are un revers şi mai devreme sau mai târziu culegem rodele faptelor noastre. Şi mereu vom culege mai mult decât am semănat şi nu doar ce vrem, ci tot.

Plantează pace şi vei culege linişte;
Plantează iubire şi vei culege fericire;
Plantează toleranţă şi vei culege armonie;
Plantează bunătate şi vei culege blândeţe;
Plantează iertare şi vei culege împăcare;
Plantează încredere şi vei culege respect;
Plantează smerenie şi vei culege măreţie;
Plantează adevăr şi vei culege dreptate;
Plantează cinste şi vei culege împlinire;
Plantează demnitate şi vei culege onoare;
Plantează curaj și vei culege biruință;
Plantează perseverenţă şi vei culege succes;
Plantează credinţă pe pământ şi vei culege rod bogat în cer.


Faptele bune cresc pe pământ și ajung până la cer! Iubirea le cuprinde pe toate!





marți, 21 februarie 2017

În şoaptă ţi-am cântat iubirea
Şi un sărut pe suflet tu mi-ai dat,
Să nu te las, să nu mă laşi.
Eşti viitor.
Eşti sens pentru cuvântul „dor”.
Eşti calea către infinit.


Calin Perte


duminică, 19 februarie 2017

Iubirea, legea naturii umane

Unele persoane atunci când pleacă din viața noastră sting și lumina. Nu ne rămâne decât să deschidem larg poarta sufletului, să îl airisim, să facem ordine și să primim pe altcineva în el care să reaprindă lumina din noi. Doar în pace şi şi nu în furtună sau crivăţ poate rămâne făclia aprinsă în noi.
Prin fotosinteza iubirii sufletului îi cresc aripi. Roua de iubirie îl deschide ca pe un boboc de trandafir. Ea înmiresmează existenţa noastră cu iz de flori cereşti.

joi, 16 februarie 2017

Contra naturii



De ce totul este diferit de normalitate în aceste vremuri? De ce trebuie să trăim în sistemul „care pe care”? De ce suntem atât de ignoranţi şi iubitori de rău?
 Ne rănim intenţionat unul pe altul ca într-o luptă nesăbuită. Suntem distrugători de visuri, frângem inimi, călcăm în picioare pe oricine, tăiem aripi şi ascundem lumina. Ne hrănim satisfacţia cu răul pe care-l facem, o bucurie sadică. 

Fugim de iubire, dar nu fugim de curvie,
Fugim de vorba bună, dar nu fugim de bârfe,
Fugim de biserică, dar nu fugim de locurile de desfrânare,
Fugim de oamenie, dar nu fugim de viclenie,
Fugim de adevărăr, dar nu fugim de denaturare,
Fugim de smerenie, dar nu fugim de trufie,
Fugim de viaţa veşnică, dar nu fugim de viaţa cotidiană,
Fugim de familie, dar nu fugim de sinastrofíe,
Fugim de sensibilitate, dar nu fugim de brutalitate,
Fugim de prietenie, dar nu fugim de trădare,
Fugim de sentimente, dar nu fugim de dispreţ,
Fugim de emoţie, dar nu fugim de perversitate,
Fugim de generozitate, dar nu fugim de lăcomie,
Fugim de abnegaţie, dar nu fugim de amăgire,
Fugim de lumină, dar nu fugim de cel viclean,

Fugim de noi, de tot ce este natural şi îndumnezeit. Astăzi trendul este să nu se mai poarte sufletele la vedere. Dar ce păcat...când ar putea să răspândească pace şi iubire pe tot pământul.