Disparitia satului romanesc

Mi-e dor de satul românesc ce începe să se stingă.  Îl părăsesc toți oamenii frumoși pe rând. Rămâne gol de tot ce e străbun, de aura de basm, de  mistic și de spirit.

Mi-e dor și dorul ăsta doare, căci satul românesc sub ochii noștri moare!

Fii diferit

Oricine poate iubi atunci când este iubit. Iubește și atunci când nu ești iubit!

Oricine poate să dăruiască atunci când primește o recompensă. Dăruiește și atunci când nu ți se mulțumește!

Oricine poate ierta atunci când a fost și el iertat. Iartă și atunci când nu ești iertat!

Oricine poate clădi când are o speranță. Clădește și atunci când ești fără speranță!

Oricine poate crede atunci când vede în față ochilor. Crezi și atunci când nu vezi!

Goliciunea

Goliciunea, cândva o rușine, astăzi o normalitate. Suntem goi pe dinăuntru, gol este și sufletul, goală este inima, goală este conștiința. Goi suntem de Adevăr, de frumos, de bun simț. Nu mai este la modă să îți porți sufletul la vedere, ”moda” este să îți porți tot trupul la vedere. 

Recunostinta

Am văzut de prea multe ori ce înseamnă să nu ai, ca să nu apreciez tot ceea ce am!

Dragostea de țară

Dragostea de patrie, e dragostea de umbra nucului din curtea părintească, de pragul casei în care te-ai născut și soba la care te încălzeai în iernile aspre cu zăpadă. 

E dragostea de chipul, glasul și grija părintțlor care te-au crescut; de poveștile bunicilor, de prietenii și colegii tăi, de profesorii care ți-au dat cheile înțelepciunii ca să poți descifra mai târziu tainele vieții.

E dragostea de obiceiurile, tradiția și sărbătorile familiei tale, ale satului și ale nației tale; de întinderea câmpului cu iarbă și flori, cu onduiri și spice bogate, cu adieri de miresme și clipociri de ape ce trec prin satul tău.

E dragostea de foșnetul pădurii în care ai cules fragi și mure, de orizontul la care răsare și apune soarele dătător de viață.

E dragostea de ciresul și căpșunile din grădina părinților tăi, de strugurii rubinii de pe dealurile satului culeși toamna.

E dragostea de frumusețile și crestele dealurilor, de văile si luncile râului în care te-ai scăldat în verile toride, de drumurile și potecile pe care ai umblat desculț, de  pământul care-ți dă pâinea ca să trăiești.

E dragostea și respectul față de truda și lupta strămoșilor tăi care s-au jertfit să-ți creeze ție un viitor și o viață mai bună, aici în țara ta.

E amintirea plinã de pioșenie, dar și mândria că te tragi din acești bravi oameni care ți-au lăsat această glie pentru veghere și  încrederea că vei transmite pentru veșnicie urmașilor tăi tezaurul sufletesc pe care îl are neamul tău românesc.

E dragostea de limba mamei care te-a nãscut, de munca agricolă, truda și bucuria oamenilor, de cinstea, corectitudinea și caracterul compatrioților tăi.

E dragostea de rodul pământului.

Nimic fara dragoste

Există în viață lucruri mai importante decât dragostea?

Probabil că există...

Dar fără dragoste nu au nicio valoare!

Pana cand?

Dacă vorbești despre credință ești fanatic religios,

Dacă vorbești despre Dumnezeu ești retard,

Dacă vorbești despre tradiții ești demodat,

Dacă vorbești despre dragostea de țară ești naționalist,

Dacă vorbești despre biserică ești pupător de moaște,

Dacă vorbești depre românism și istorie ești antisemit, 

Dacă vorbești despre valorile creștine și morale ești îndoctrinat,

Dacă vorbești despre unire ești instigator.

Intenții

Știi care este fericirea mea?

Să te iubesc!
Știi care este pedeapsa mea?
Să nu-ți pot săruta buzele!

Știi care este dorința mea?

Să fii fericită!

De vorbă cu sufletul

Am învățat să ascult. Îmi ascult sulfetul care îmi vorbește neîncetat. De multe ori îmi pune întrebări la care nu știu să îi răspund. Alteori îmi cere să-l las să vorbească cu alte suflete. Uneori îl ascult cum petrece cu alte suflete. Sunt și momente în care mă ceartă.
Mereu mă îndrumă bine.
Vibrează uneori la atingeri sau cuvinte alese. Cântă foarte frumos când este fericit.
Îmi doresc să-l fac să vorbească mai mult și de durerile lui.
Mă sperie dacă tace.

Dorul de Dumnezeu

Mă cunoști cu adevărat?

Nu mă privi raportându-te la ceea ce ești tu.

Nu trage concluzii după câteva cuvinte pe care le rostesc.

Nu îmi evalua faptele fără să îmi cunoști adevăratele intenții.

Nu mă judeca după greșelile din trecut pentru că nu știi motivele care au dus la înfăptuirea lor.

Nu îmi analiza inteligența și maturitatea fără să îmi cunoști experiențele de viață.

Nu mă privi prin ochii altora, fă-ți propria părere fără să fii influențat de altcineva.

Dacă vrei să știi cine sunt cu adevărat descoperă-mi visurile, trecutul și universul.

Descoperă-mi slăbiciunile și cât pot fi de puternic când sunt la pământ. Cum râd atunci când aș putea să plâng și cum mă lupt cu neputințele mele.

Descoperă-mi temerile și cum sunt supus eșecului în ciudat tuturor eforturilor depuse.

Descoperă cât dăruiesc și cât primesc înapoi.

Descoperă cât greșesc și câte regrete adun.

Acaparaţi de lumea virtuală

Un paradox al zilelor noastre, ne ascundem în spatele unor măşti, dar ne expunem toată viaţa online pe siturile de socializare, nu putem face nimic fără să împărtăşim „prietenilor”. Nu ne mai apropiem fizic sau emoţional de o persoana dar suntem legaţi online. Ştim tot ce postează, admirăm sau invidiem, dar nu ştim ce se poartă în suflet. Mai nouă nu ne mai uităm în ochii celuilalt, ne uităm pe „peretele” lui. În permanent conectaţi cu lumea virtuală, deconectaţi de la tot ce este în jur. Prea „ocupaţi” să oferim din timpul nostru lucrurilor care contează cu adevărat. Experienţele virtuale vor fi amintirile viitoare.    

Lumea mea se întinde până în sufeltul tău! 

S-a mai dus un an ca norii grei pe șesuri

Să Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru anul care a trecut și pentru tot ce ne-a oferit, pentru cele bune și pentru cele mai puțin bune. Pentru sănătatea ce ne-a dăruit-o, dar și pentru zilele când am fost bolnavi, pentru pacea și clipele liniștite, dar și pentru zilele de ispite și tulburare. Pentru dragostea ce am primit-o, dar și pentru zilele când am fost alungați, loviți sau jigniți. Pentru cei care încă sunt lângă noi pe drumul acestei vieți, dar și pentru cei pe care Dumnezeu a ales să-i îndepărteze. Pentru zâmbete, dar și pentru lacrimi. Pentru reușite, dar și pentru eșecuri. Pentru fiecare cădere și pentru momentele în care te-ai ridicat pe propriile picioare.

Toate sunt rânduite de El pentru binele fiecăruia dintre noi, chiar dacă de multe ori considerăm că am fost nedreptăți sau rugăciunea nu ne-a fost ascultată după cum ne-am fi dorit noi. Așadar, să Îi mulțumim și pentru faptul că nu ne-a împlinit anumite cereri știind că sunt vătămătoare pentru sufletul sau trupul nostru, ocrotindu-ne, astfel, prin Pronia Sa cea atotștiutoare.

Satul romanesc

Revizuindu-ne poziția spirituală, încă mai găsim
în satele noastre un loc unde mai trăiește un stil de
viață românescă întegrată, o comunitate spirituală, o viață de obște. Este locul unde încă oamenii nu vor să se lepede de ei. Semenul e pentru semen sprijin, nu rival. Este locul unde mai trăiește omenia. Unde sentimentul de superioritate al omului cult față de omul simplu nu există. Este locul unde viața poate nu este la fel de stilată ca și cea de la oraș, dar este mult mai liniștită. Este locul unde tulburarea apelor încă nu a năpădit cu totul sufletul românesc. Este locul unde modernismul nu a înlocuit întru totul tradiționalul.  Este locul unde copiii mai au copilărie. Este locul unde desfrâul și dezmățul încă pătrund greu.  Este locul unde biserica este respectată.