Când Dumnezeu vrea

Era odată o femeie săracă, care pentru orice bine i se întâmpla, rostea mereu: „Slavă lui Dumnezeu!”.
Lângă ea trăia un bogat care, de fiecare dată când trecea prin fața casei ei și o auzea spunând: „Slavă lui Dumnezeu”, „Mulțumesc, Doamne!”, se enerva. A răbdat până într-o zi când i-a spus servitorului său:
- Mergi în piață și cumpără două cărucioare de alimente și du-le acestei femei. Iar dacă te va întreba cine le trimite, să-i spui că diavolul.
Așadar, a doua zi servitorul sună la ușa femeii. Când deschide, vede două cărucioare cu alimente și pe servitor în spatele lor.
- Slavă lui Dumnezeu! Îți mulțumesc, Doamne!, a spus femeia strălucind de bucurie.
- Nu vreți să aflați cine v-a trimis cărucioarele?, a întrebat cu nerăbdare servitorul.
- Nu, fiule, nu are importanță. Când Dumnezeu vrea, și diavolul Îi slujește, a spus femeia bucuroasă și a intrat cu cărucioarele înăuntru.

Bunul simţ, handicap sau virtute?!

 Stai şi te întrebi văzând mizeria morală din jurul tău… ce folos de o viaţă trăită după principii sănătoase şi creştineşti, când în jurul tău toate acestea parcă au dispărut? Printr-un simplu exerciţiu al sincerităţii, poţi observa lejer că dacă eşti cu bun simţ, că dacă laşi loc pentru toţi, rişti în cele din urmă să fi ,,luat’’ de prost sau în cel mai bun caz vei fi compătimit pentru devoţiunea faţă de valori şi idei de viaţă pe care însă nimeni nu el mai bagă în seamă… Virtutea bunului simţ aproape că a ajund un handicap incomod vieţii publice. Oare de ce? Ce s-a întâmplat? Cunosc oameni care atunci când aveau mai puţine erau mai umani, mai calzi şi apropiaţi cu cei din jurul lor, însă când s-au ajuns în fruntea comunităţii se poartă ca nişte câini turbaţi, lipsiţi de măsură şi de bun simţ. Şi asta se întâmplă pentru că sunt prea iubitori de sine, prea egoişti. Şi asta se întâmplă şi din cauză că am uitat să mai privim din când în când, cu sinceritate înlăuntrul nostru, uitând să fim sinceri cu noi înşine!

             Nouă, mărunţeilor de rînd, nu ne rămâne decât să ne trăim viaţa cu demnitate, departe de slugărnicia la care suntem îmbiaţi zilnic să o îmbrăcăm în diferite împrejurări şi fapte, să ne păstrăm crezul moştenit din bătrâni, să trăim cu speranţa noastră simplă, să şi murim cu aceeaşi speranţă… pentru că altă alternativă nu mai avem într-o societate tot mai dezumanizată, bolnavă şi lipsită de bun simţ.

           Bunul simţ nu se câştigă cu bani, cu prieteniile cercurilor influente ori cu oportunismul imaginii publice; cu bunul simţ te naşti, creşti şi rămâi pe mai departe reper moral pentru toţi cei de lângă tine… Cândva, peste ani şi ani, vei constata că mai de preţ îţi sunt cei care-au fost sinceri cu tine, care te-au criticat uneori însă care dincolo de orice altceva nu au uitat de recunoştinţă şi de bun simţ, care n-au rămas simpli ,,tovarăşi de drum’’, servili şi călcători de cadavre, ci şi-au păstrat în sufletul lor icoana bunăvoinţei şi a înţelegerii pentru toate.

           Dincolo de ispita profitorului profesionist, dincolo de aspiraţia la imaginea marelui finlantrop super-mediatizat, dincolo de militarismul unui creştinism de suprafaţă, încerc să îmi păstrez dorinţa de a rămâne înaintea lui Dumnezeu ceea ce sunt, nu un erou, ci un simplu muritor cu bune şi rele, cu toate neputinţele şi neîmplinirile lui… vreau să rămân simplu şi cu bun simţ, cu acea ,,haină de deasupra’’ a binelui şi iubirii, pentru care trăiesc şi în care cred cât voi trăi… pentru că sunt convins că atât timp cât trăieşti cu bun simţ nu vei fi uitat. Amin.

Pr. Emil Varga

Bunătatea sufletească

Despre bunătate sufletească

„Degeaba le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecția lui Eugen Ionescu),daca suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția, și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin concursuri severe.

Nimic nu poate înlocui și suplini nițică bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică susținută bună-cuviință.

Bunătatea sufletescă nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem conviețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul !

Există un altruism elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieții obstești. Berediaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială (subînțeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua Berediaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod vădit că nimic nu poate suplinii întru totul bunătatea.

Știm că de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului și de-am fi capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și până astăzi și de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne putem numi oameni culți dacă suntem niște pizmăreți, niște bădărani și niște răi la suflet.

Că ne-o place sau nu, cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă și sentimentală.
Să nu săvârșim regretabila eroare de a lua drept scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe simplii memorizatori de informații."

(Nicolae Steinhardt-„Primejdia Mărturisirii”)

Satul românesc

Asta e civilizația adevărată: satul. Satul, care e și în cer și pe pământ. E pământul ridicat la cer și cerul coborât pe pământ.
La sat cerul e unit cu pământul.
E foarte mult cer la sat și e și foarte mult pământ la sat.
E pământ valorificat și potențat de cer și e cer întrupat în pământ.
E cer întrupat și în oameni și în lucruri.

Trei lucruri trebuie să...

Trei lucruri trebuie să-ţi doreşti ţie şi celorlalţi: sănătate, bucurie şi prieteni.

Trei lucruri trebuie să stăpâneşti: temperamentul, limba şi purtarea ta.

Trei lucruri trebuie să cultivi: curajul, bunătatea şi iubirea faţă de semeni.

Trei lucruri trebuie să dăruieşti: săracilor ce-ţi este posibil, un cuvânt mângâietor celor întristaţi şi un cuvânt frumos celor ce l-au meritat.

Trei lucruri trebuie să eviţi: cruzimea, îngâmfarea şi nerecunoştinţa.
Trei lucruri trebuie să admiri: frumuseţea naturii, copiii şi pe cei în vârstă.

 

- Să iubeşti fără să fii iubit…

- Să iubeşti fără să fii iubit…
- să slu­jeşti fără să fii preţuit…
– să dăru­ieşti fără să ţi se mulţu­mească…
 – să te jert­feşti şi fără să ţi se recu­noască…
– să ierţi fără să fii ier­tat…
– să-l susţii pe cel care te-a lepă­dat…
 – să rămâi lini­ş­tit, deşi eşti nedrep­tă­ţit…
 – să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
 – să crezi deşi nu eşti deplin lămu­rit…
– să inves­teşti clă­dind fără speranţe…
 - să taci pen­tru a nu face rău aproa­pe­lui…
– să vor­beşti de dra­gul ade­vă­ru­lui…
– să te jert­festi pen­tru drep­tate…
 – să înduri fără să mur­muri, fără să câr­teşti….
 – totul să-ţi apa­rţină, dar tu de toate bucu­ros să te lipseşti…

 Luptă-te, suflete, ca să pri­meşti acest har!

Părintele Justin Pârvu

Părin­tele Jus­tin Pârvu

Sursa: http://www.ortodoxism.com/sfaturi-duhovnicesti/parintele-justin-parvu-lupta-te-suflete-ca-sa-primesti-acest-har.html

Părin­tele Jus­tin Pârvu

Sursa: http://www.ortodoxism.com/sfaturi-duhovnicesti/parintele-justin-parvu-lupta-te-suflete-ca-sa-primesti-acest-har.html

Părin­tele Jus­tin Pârvu

Sursa: http://www.ortodoxism.com/sfaturi-duhovnicesti/parintele-justin-parvu-lupta-te-suflete-ca-sa-primesti-acest-har.htmlI

Părin­tele Jus­tin Pârvu

Sursa: http://www.ortodoxism.com/sfaturi-duhovnicesti/parintele-justin-parvu-lupta-te-suflete-ca-sa-primesti-acest-har.html

Cugetari

“Cand esti bogat, cugeta cum vei indura cu vrednicie saracia.
Cand esti fericit, cugeta cum vei indura cu vrednicie nefericirea.
Cand te lauda oamenii, cugeta cum vei indura cu vrednicie defaimarile lor.
Iar in toata viata ta, cugeta cum vei muri cu vrednicie.”

Moartea și viața de apoi

"Înțelegerea morții e ca un prag mai înalt peste care trebuie să trecem în drumul spre mântuire. Sânt oameni care mor foarte liniștiți, calmi. Așa a murit, Dumnezeu să o ierte!, o maică de-a noastră, Tomaida. S-a ridicat din pat cu un zâmbet senin, în timp ce maica însoțitoare plângea, s-a uitat drept înainte și a zis: "Ia uite ce frumos...!". Apoi s-a uitat cu tristețe în partea stângă și a zis: "Iată, au venit și ăștia ca să-mi vadă sufletul...!". Apoi s-a întrebat: "Cât mai e până la ora trei?". "Păi sântem la ora 11 și jumătate", i-a spus maica din preajmă. S-a liniștit ca omul care se odihnește înainte de o mare călătorie. Apoi la ora 3 s-a stins cu un zâmbet liniștitor pe față. Maicile au dus-o la Iași, acolo de unde era. M-am dus și eu a doua zi, pe la patru și jumătate, maicile erau la priveghi, după obicei și am luat iconița să o sărut... Dar o maică îmi atrăgea atenția că  maica avea o picătură de sânge în loc de lacrimă și n-am mai fost în stare să o sărut. Suferința ei i-a adus desăvârșirea, lacrima de sânge era viața netrăită aici pe pământ, continuată cu viața de apoi..." 

Părintele Iustin Pârvu

A XI-a PORUNCA

“Asculta, priveste si taci!…
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti,
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci…
Asculta, priveste si taci!
Cand simti ca pactul te paste
Si glasul sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar Sfintele moaste -
Cand simti ca pacatul te paste!
Cand simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgandu-ti din suflet credinta,
Astepta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!
Cand bratele-ncep sa te doara,
De teama sa nu-mbatranesti,
Ramai tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Cand bratele incep sa te doara!…
Iar cand, cu ochii spre cer,
Te-nt
Asculta, priveste si taci!…
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!…”

 

Ion Minulescu

 

Pământul

Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.

Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.

Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.

Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.

De aceea mi se strânge inima când văd pe-alocuri
Închircite păpuşoaie, grâu-n spic purtând tăciuni.
Cum să-ngăduim neghina, nepăsarea, neştiinţa,
Când pământul însuşi cere mult visatele-i minuni?

Cavalcade de tractoare galopeze peste câmpuri,
Înfioare-se pământul răscolit adânc de plug!
Straturi negre, nevăzute de a soarelui privire
Să-şi răstoarne sub brăzdare chezăşia de belşug.

De pe-acum mă-mbată-aroma caldă-a grânelor de mâine,
Şi al turmelor de mâine miros bun de lapte cald.
Ştiu, călări pe cai, cu suliţi lungi, de-ar mai trăi plăieşii,
Nu s-ar mai vedea din creasta păpuşoiului înalt.

Pe întinderi dunărene, mări de galbenă lumină
Vom privi, cu legănate valuri mari de aur copt.
De pe-acum văd straşnic praznic cu hulubii de făină
Pe colacii după datini împletindu-se în opt!

Fără prea multe lamentări

-Nu mai avem timp pentru lamentări. Ele sunt frâne care încetinesc evoluţia firească a vieţii. Este sigur cineva pe lumea asta care suferă mai mult decât mine şi poate că e destul de gentil, educat sau nobil, când alege să nu-şi deplângă condiţia. Mai mult sau mai puţin, fiecare are o Cruce de purtat. Nu invadaţi pe nimeni cu lamentări, adesea fără suport.

Intuiția

Intuiţia nu ne minte niciodată. Dar  o ignoram de atâtea ori... Inima noastră e busola noastră. Cine îşi ascultă intuiţia şi conştiinţa nu va greşi. Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu în noi, iar intuiţia – e consecinţa experienţelor de viaţă. Când se împletesc una cu alta, descoperi înţelepciunea.

“Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge DRAGOSTEA, dar DRAGOSTEA poate învinge şi sărăcia şi bogăţia”

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

"Un zâmbet este o lumină în fereastra sufletului,semn că inima e acasă."

"Un zâmbet este o lumină în fereastra sufletului,semn că inima e acasă."

- Surâsul este lumina feței și căldura inimii.
- Dacă nu-ți folosești zâmbetul, ești ca și omul cu 1 milion în bancă,dar fără carnet de cec.
- Aproape orice surâs este produsul altui surâs.
- Când zâmbim cuiva, mai mult ca sigur ne întoarcem zâmbetul; în definitiv, sunt 2 persoane cărora le comunicăm bucuria.
- Surâsul vorbește tuturor limbilor de pe această planetă.
- Un zâmbet valorează o mie de cuvinte.
- Zămbiți-vă unii altora. Zâmbiți-le soțiilor,soților,copiilor,oricui.
Zâmbetul ajută să îi iubim pe ceilalți.
- Nimeni nu are mai multă nevoie de un zâmbet decât acela care nu poate oferi unul.
- Arată o față fericită. Este vitrina sufletului,cea mai bună publicitate a ta.
- Ridurile ar trebui să fie,numai și numai amprentele zâmbetelor.
-Ceea ce cu adevărat contribuie la a da un sens vieții, ceea ce e costa cel mai puțin și valoreaza cel mai mult ...este un zâmbet sincer și frumos. Conține bunătate și politețe amestecate cu dragoste. Este neprețuit...și nu costă nimic.

Zâmbește!!!!! E o terapie gratuită.

Cum face Dumnezeu cu neascultarea noastra.

 Un părinte cu viață sfântă spunea că Dumnezeu nu este mânios niciodată căci El este bunătatea întruchipată, fiind bunătate niciodată nu se mânie. Dumnezeu văzând cerbicia omului se coboară la chipul său, la mintea sa și ia o înfățișare a mâniei precum o mamă, care nereușind să-și înduplece copii să facă binele, caută să-i sperie cumva. Toate acțiunile lui Dumnezeu față de noi sunt manifestări ale iubirii chiar dacă nouă uneori ni se par a fi ale urgiei și mâniei. Pune Domnul în aplicare orice metodă numai să-l întoarcă pe om la calea cea dreaptă și bună!