"Înțelegerea
morții e ca un prag mai înalt peste care trebuie să trecem în drumul
spre mântuire. Sânt oameni care mor foarte liniștiți, calmi. Așa a
murit, Dumnezeu să o ierte!, o maică de-a noastră, Tomaida. S-a ridicat
din pat cu un zâmbet senin, în timp ce maica însoțitoare plângea, s-a
uitat drept înainte și a zis: "Ia uite ce frumos...!". Apoi s-a uitat cu
tristețe în partea stângă și a zis: "Iată, au venit și ăștia ca să-mi
vadă sufletul...!". Apoi s-a întrebat: "Cât mai e până la ora trei?".
"Păi sântem la ora 11 și jumătate", i-a spus maica din preajmă. S-a
liniștit ca omul care se odihnește înainte de o mare călătorie. Apoi la
ora 3 s-a stins cu un zâmbet liniștitor pe față. Maicile au dus-o la
Iași, acolo de unde era. M-am dus și eu a doua zi, pe la patru și
jumătate, maicile erau la priveghi, după obicei și am luat iconița să o
sărut... Dar o maică îmi atrăgea atenția că maica avea o picătură de
sânge în loc de lacrimă și n-am mai fost în stare să o sărut. Suferința
ei i-a adus desăvârșirea, lacrima de sânge era viața netrăită aici pe
pământ, continuată cu viața de apoi..."
Părintele Iustin Pârvu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu