Reuşeşti să înţelegi suferinţa doar trăindu-o.
Prin ea ne curăţim şi ne împrospătăm. Am crezut de prea multe ori că nimic nu
mă poate îngenunchia, că pot să trăiesc doar pe culmi, că totul stă în puterea
mea. Însă pe parcurs am înţeles că pot să fiu şi vulnerabil, că tăria vine doar
de la Dumnezeu, că oamenii sunt făcuţi şi să sufere că să îndrepte sau să se
apropie de Dumnezeu. Că viaţa este o luptă şi iubirea o alegere.
Acum ştiu că o inimă oricât ar fi de zdrobită
se vindecă în timp. Ea trebuie tratată cu multe lacrimi, cu multe păreri de
rău, cu multă durere, apoi cu oameni noi, cu alte zâmbete, cu alte îmbrăţişări.
Răul cel
mai mare nu este să greşeşti, ci să nu înveţi din greşeli, să persişti în ele. Regret
greşelile făcute şi faptul că au pricinuit suferinţă. A fost lecţia cea mai
dură pe care am învăţaţ-o şi singura care nu a intrat doar în cap ci şi în
suflet.
Am trecut peste iertând, în primul rând pe mine. Apoi acceptând
situaţia şi rugându-mă în egală măsură să depăşesc obstacolul şi să învăţ ce e
de învăţat.
Lacrimile pe care nu le vărsăm la timp se adună
în noi şi la un momentdat se pot transforma într-un tsunami care poate nimici
tot ce cu dragoste am sădit în suflet şi în relaţiile cu cei de lăngă noi. Azi
pot să zâmbesc şi să văd soarele şi datorită lacrimilor. Ele au fost unghuient
pe chipul meu.
În lacrimi rodul iubirii este bogat.
