Gânduri la sfârșit de an

Mai au rămas puține ore din anul 2015. Pentru mulți dintre noi acest an a trecut mult prea repede. Însă a fost un an în care am trăit și am învățat multe lucruri, pe unele dintre ele aș vrea să le împărtășesc cu voi.

Gândindu-mă la tot ce am făcut, la deciziiile pe care le-am luat, la tot ce am trăit, la trecut, la greșeli, la greutăți, la bucurii, la oamenii pe care i-am iubit și cei pe care îi iubesc și mă iubesc, la tot ce îmi alcătuiește viața, nu pot să spun decât „Mulțumesc!” pentru tot. Trebuie să mă umplu de recunoștință chiar și pentru cele mai dificile clipe pe care le-am trăit, pentru că și ele au contribuit la formarea mea, căci nimic nu este întâmplător, totul este cu un scop și la baza fiecărui lucru stă Dumnezeu.

Tot ce am trăit m-a învățat să nu îmi pierd niciodată speranța, încrederea și credința în Dumnezeu. El mi-a dovedit mereu prin fiecare lucru pe care l-a făcut pentru mine că este tot timpul alături de mine.

Să-L ai mereu pe Dumnezeu alături de tine este cea mai mare împlinire. 

Am învățat că și căderile pot fi dulci, dacă sunt căderi care înalță. De câte ori nu m-am simțit fericit ridicându-mă de la podea... Poate căderile sunt cele mai bune lecții pe care le primim.

Dacă ai credința vie, ai răbdare cu tine, cu cei din jur, cu vremurile, dacă crezi, dacă nu descurajezi la orice încercare, dacă gândești pozitiv reușești în viață. 

Dacă a fost ceva ce am învățat în acest an a fost că nu lucrurile, statutul sau locurile ne fac fericiți, ci oamenii. Am simțit ce înseamnă iubirea, să iubesc și să fiu iubit, să mă mulțumesc „doar” cu iubirea. Atunci când ajungi să cunoști iubirea, acea iubire binecuvântată de Dumnezeu, îți dai seama că ai totul. Și pentru a o păstra trebuie să faci orice. În iubire te cunoști pe tine, în iubire Îl descoperi pe Dumnezeu. 

În această perioadă încărcată spiritual, doresc să vă insuflu tuturor un strop de credință și să vă determin să luptați pentru visele voastre. Să profitați de fiecare moment al vieții voastre ca să faceți ceva bun, ceva minunat, ceva magic pentru voi, pentru fiecare persoană din jurul vostru.

Focul iubirii

Când focul iubirii nu mai arde totul devine rece și superficial. Când focul iubirii se stinge cei doi devin străini, sufletele lor nu mai bat împreună. Râvnă nu mai există, sunt indiferenți față de toate, lupta nu o mai poartă ca altădată, devin nemulțumiți și nimic nu îi mai satisface. Nimic din ce-i făcea fericiți înainte nu le mai aduce bucurii. Nu mai există pasiune, visuri, univers comun...Există doar greutăți, greutăți ce până atunci erau nimicuri. Nu mai există o continuă armonie în care se pierd amândoi așa cum era înainte....Și totul doar pentru că focul din ei s-a stins. De ce nu mai arde? 

Momentul schimbării

Vin momente în care suntem nevoiți să luăm decizii dificile pentru a ajunge acolo unde ne dorim. Decizii dificile dar care trebuie să aducă ceva bun. Uneori, suntem nevoiți să punem punct unor episoade din viață la care ținem și de care ne ținem agățați, fiindu-ne teamă să le dăm drumul.

Cam în acest punct mă aflu în acest moment. 

Și ezit între a nu schimba nimic și a-mi întoarce universul pe dos. Simt o nevoie urgentă de schimbare, ca și cum nimic nu mă mai mulțumește, care în ultima perioadă, s-a contopit cu comoditatea și teama de schimbarea. Zeci de întrebări își fac loc înăuntrul meu și încerc să le caut tuturor răspunsuri. E greu. E dureros. E dificil să decizi și să accepți situația.

Însă, vine un timp, în care sufletul are nevoie să fie pus pe primul loc și nu te mai lasă să stai liniștit. Te inundă cu insomnii, cu întrebări, cu gânduri ciudate, cu dorințe și vise absurde și îți șoptește că nu ești bine, că se poate mai mult, că se dorește mai mult din partea ta. Și atunci te trezești într-o bună zi că vrei ceva mai mult, că visezi și tu la ceva mai frumos, la ceva mai plăcut, la ceva care să-ți umple golurile sufletului. Și atunci știi că nu ai încotro și că trebuie să iei niște decizii.

Vine o vreme cânt trebuie să te gândești mai mult la visurile tale. Și știi că trebuie să iei măsuri urgente, dar eziți. Nu știu de ce …poate că teama de schimbare e mare sau poate că nu suntem obișnuiți să ne gândim la ceea ce este bine pentru noi. 

 Nu mă voi abate de la planurile mele de viață, voi continua să lupt pentru visurile mele, voi crede și o voi lua de la început ori de câte ori este nevoie. 

Sufletul este pe primul loc!