Fapta cea mai măreață înaintea lui Dumnezeu

 De ai căzut, ridică-te! Dar vezi de nu ai putea cumva să ridici și pe alții cu tine. Ai aflat lumina? Caută de luminează şi pe cel care încă se află în întuneric. Ai găsit calea? Arat-o şi acelora care încă rătăcesc pe drum. Ai reuşit să te ridici din patima ta? Ajută şi pe acela care încă înoată în mocirla păcatelor. Să nu consideri că dacă te-ai ridicat şi te-ai îndreptat, nu mai ai nicio datorie faţă de aproapele tău. Nicio bucurie nu este deplină dacă nu este împărtăşită şi cu cei din jur. Aşadar, în drumul tău spre înviere, caută să împrăştii lumină pentru ca să se poată folosi şi ceilalţi şi să ai, astfel, parte şi din cununile lor. Foarte mult contează înaintea lui Dumnezeu să aduci o bucurie, să spui un cuvânt de mângâiere unui suflet întristat şi deznădăjduit. Căci deşi se întâmplă de multe ori ca noi înşine să fim slabi ori necăjiţi, întotdeauna găsim putere să ajutăm pe cei aflaţi mai în nevoie decât noi. Deşi ne este greu, Dumnezeu întotdeauna ne descoperă că sunt suflete care suferă mult mai mult decât noi şi în acelaşi timp ne dă şi puterea să trecem peste necazuri. La judecată vom fi întrebaţi şi de binele pe care am fi putut să-l facem şi nu l-am făcut. Mai mare decât milostenia trupească, este milostenia sufletească. Să ajuţi pe aproapele tău cu o vorbă bună, să-l încurajezi, să-l sfătuieşti, să-i vorbeşti despre Dumnezeu, despre suflet, despre păcat, să-i deschizi ochii sufletului aşa poate cum şi tu la rândul tău ai fost luminat de către alţii. Nu este faptă mai măreaţă ca aceea de a aduce suflete la Dumnezeu şi nici bucurie mai mare ştiind că ai smuls un suflet din iad. Aşadar, lucrând la mântuirea sufletelor noastre să nu încetăm să ne luptăm şi pentru salvarea altor suflete, căci această lucrare este plăcută lui Dumnezeu.