sâmbătă, 1 februarie 2014

Ai privit vreodată doar cu inima?

Sufletul tău, inima ta să fie doar un cânt de slavă, un dor nesfârşit de El, un loc în care marea şi cerul se unesc tainic sub lumina asfinţitului.

Să aduni în inima ta frumuseţea apusului şi explozia nesfârşită a răsăritului.

 Să trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, bucurându-te de binecuvântarea graţiei răsăritului şi de mângâierea tainică a apusurilor.

 Între ieri şi azi să vezi mereu frumuseţea clipei, să trăieşti fiecare moment ca pe o naştere sub botezul frumuseţii, să dai fiecărui moment posibilitatea de a-ţi aduce acel moment de frumuseţe sublimă şi de divinitate cu care a fost încărcat.

 Să poţi trăi plenar viaţa, în lumina spontaneităţii divine, în virtutea acelei forţe a binelui care este şi va fi mereu triumfătoare.

Să treci prin viaţă făcându-ţi aripi din frumuseţe, din iubire şi din credinţa în sine, în pofida oricărui lucru, aspect, eveniment care pare a fi de netrecut, de nedepăşit prin dificultatea sa aparentă.
 
Să fii deschis în faţa vieţii şi să aduci viaţa în sufletul şi în inima oamenilor. 

Să ai sufletul curat ca al unui copil şi să nu încetezi nici o clipă să crezi în miracole, pentru că miracolele se produc în fiecare clipă, doar ochiul sufletului este necesar să le perceapă.

Să ai sufletul plin de acea lumină a iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut.

Să vii mereu în lume cu sufletul plin de magia frumuseţii absolutului şi să faci astfel încât această frumuseţe din sufletul tău să umple sufletele celor însetaţi de frumuseţe şi celor ce au uitat de această frumuseţe.

Trăind mai mereu în această frumuseţe şi în această plenară spontaneitate a clipei, viaţa devine un dans al conştiinţei, o atingere caldă a aripei spiritului divin care acoperă cu frumuseţea lui această manifestare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu