Despre bunătate sufletească
„Degeaba
le-am avea pe toate: inteligența, cultura, istețimea, supracultura,
doctoratele, supradoctoratele (ca în profesorul din Lecția lui Eugen
Ionescu),daca suntem răi, haini, mojici și vulgari, proști și nerozi,
doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei și inteligența, și erudiția,
și supradoctoratele, și toate congresele internaționale la care luăm
parte, și toate bursele pentru studii pe care le câștigăm prin
concursuri severe.
Nimic nu poate înlocui și suplini nițică
bunătate sufletească, nițică bunăvoință, toleranță, înțelegere. Nițică
susținută bună-cuviință.
Bunătatea sufletescă nu-i o virtute
subtilă și rafinată, e un atribut de bază al ființei omenești și
totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiției
date de Aristotel omului: ființa socială. Fără bunătate nu putem
conviețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a
lui Sartre: ceilalți, iată iadul !
Există un altruism
elementar exprimat prin bunătate care este o axiomă a vieții obstești.
Berediaev spunea: pâinea pentru mine este o problemă materială
(subînțeles egoistă, vulgară), dar pâinea aproapelui meu, continua
Berediaev, este pentru mine o datorie spirituală. Reiese de aici în mod
vădit că nimic nu poate suplinii întru totul bunătatea.
Știm că
de-am vorbi toate limbile și toate dialectele pământului și de-am fi
capabili să clasificăm conform cu clasificarea zecimală toate volumele
tipărite în toate limbile pămîntului, de la Gutenberg și până astăzi și
de am fi tobă de carte și de erudiție, și de am cunoaște întrebuințarea
tuturor termenilor specifici tuturor științelor și tehnicilor, tot nu ne
putem numi oameni culți dacă suntem niște pizmăreți, niște bădărani și
niște răi la suflet.
Că ne-o place sau nu, cultura nu este
numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și
capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute deșuetă
și sentimentală.
Să nu săvârșim regretabila eroare de a lua drept
scriitori pe simpli făcători de cărți și drept oameni de cultură pe
simplii memorizatori de informații."
(Nicolae Steinhardt-„Primejdia Mărturisirii”)
duminică, 22 decembrie 2013
Satul românesc
Asta e civilizația adevărată: satul. Satul,
care e și în cer și pe pământ. E pământul ridicat la cer și cerul
coborât pe pământ.
La sat cerul e unit cu pământul.
E foarte mult cer la sat și e și foarte mult pământ la sat.
E pământ valorificat și potențat de cer și e cer întrupat în pământ.
E cer întrupat și în oameni și în lucruri.
La sat cerul e unit cu pământul.
E foarte mult cer la sat și e și foarte mult pământ la sat.
E pământ valorificat și potențat de cer și e cer întrupat în pământ.
E cer întrupat și în oameni și în lucruri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)